[victor_homescu]

Remember :<<"Există o venire și o plecare/ O despărțire și deseori nici o revedere">>
***
97 de ani, fără= (anatomic) = Franz Kafka : <<Voiam să mă ascund în hățișul de sub arbori, am săpat o bucată de drum, pe urmă m-am strecurat acolo și eram la adăpost..Mi=am amenajat vizuina și pare să fie reușită.>>= lumii, scrierile autorului "Metamorfozei" rămân = se poate spune, pe mâna lui Max Brod, care nu s=a vrut Nero, și făr" de supușenie, nu le-a dat foc = scriitorul praghez decedat pe 3 iunie 1924 : **Câteva cuvinte =" Câte cuvinte stau in carte! Ele trebuie să aducă aminte. De parcă vorbele ar putea să aducă aminte de ceva! Căci cuvintele sunt niște proști alpiniști și niște proști locuitori ai muntelui. Ele nu scot comorile din înălțimile muntelui și nici pe cele din adâncurile lui. Dar există o îngândurare vie care a alunecat blândă peste tot ce are preț în amintire, asemenea unei mâini mîngîietoare. Însă într-o asemenea îngândurare castă nu te poți singur înscrie cu mâna nedeprinsă și cu uneltele astea grosolane ale scrisului. N=o poți face decât pe aceste foi albe, unde nu-și au locul pretențiile. Și asta am făcut eu la 4 septembrie 1900.**
***
● Franz Kafka :**Eram țeapăn și rece, eram un pod, mă întindeam peste o prăpastie. De partea această, mi=erau împlîntate varfurile picioarelor, de partea cealaltă, mâinile, și mă încleștasem cu dinții în lutul fârîmicios. Nici un călător nu rătăcea pe aceste înălțimi fără drumeaguri, podul nu fusese însemnat pe hărți. Iar eu stăteam întins și asteptam; trebuia să aștept. Dacă nu se năruie în adâncuri, nici un pod odată ridicat nu poate înceta să rămână mai departe un pod. Odată, era către seară, era prima, era a mia seară, nu stiu = gândurile mi se invalmasau mereu, mi se invalmasau mereu în cerc. Spre seară, vara, pârâul susură mai întunecat și am auzit un pas de om. Venea spre mine, spre mine. Întinde=te acum, podul, punte goală, incordeaza=ți bîrnele, pregătește=te să-l susții pe cel care ți se încredințează. Cumpaneste=i, pe nebănuite, nesiguranța pasului, iar dacă șovăie, atunci fă=l să te recunoască, condu=l spre malul cel sigur. El veni, mă ciocăni cu vârful de fier al toiagului, apoi îmi ridică cu el pulpanele mantalei și mi le aranjă mai bine pe trup.Scormoni cu vârful toiagului în părul meu încîlcit și=l lăsă să rămână așa pentru o vreme, uitându=mă probabil în timp ce rămăsese cu privirea pierdută departe. După aceea, când eu îl și visam de acum peste dealuri și văi, el sări cu amândouă picioarele drept în mijloc, peste trupul meu. Mă treceau fiori de durere sălbatică, fusesem luat cu totul prin surprindere. Cine era el? Un copil? Un vis? Un tâlhar de drumul mare? Un ispititor? Un exterminator? Și m=am întors să-l văd. Un pod să se întoarcă astfel, să se uite in spate! Încă nu mă întorsesem bine, că și începusem să cad, m-am năruit, și eram de=acum sfărîmat și sfartecat de pietricelele ascuțite care dintotdeauna mă urmăriseră cu priviri atât de prietenoase din apele înspumate ale pârâului.**("Podul")
***
● Franz Kafka :**Transcriu acum ce am auzit, ce mi=a fost încredințat. Însă nu mi s=a încredințat ca pe o haină pe care aș fi trebuit s=o păstrez. Doar glasul care vorbea mi-a fost încredințat nemijlocit. Restul nu este o taină, sunt mai curând niște fleacuri; și ce se împrăștie, cum s-ar zice, in toate părtile, când ceva s=a încheiat și poate fi comunicat mai departe, chiar cere, ca pe o favoare, să fie comunicat astfel mai departe, căci acel lucru petrecut nu mai are puterea să persiste, când ceea ce odată i=a dat viață, a amuțit acum. De auzit însă am auzit urmatoarele: undeva, în sudul Boemei, pe un deal împădurit, la vreo doi kilometri de un râu care ar fi ușor de văzut de aici, dacă padurea nu ar închide perspectiva, se află o căsuță. Acolo locuiește un bătrân. Înfățișării lui îi lipsește demnitatea bătrîneții. Este scund, unul din picioare e drept, celălat însă îi e mult încovoiat spre înafară. Chipul îi e supt, acoperit peste tot cu o barbă albă, gălbuie, ici=colo chiar neagră. Nasul e teșit și se reazemă de buza superioară, puțin ieșită, care i=l închide aproape cu totul. Pleoapele îi atârnă mult peste micii...** ("Proză postumă", Humanitas fiction 2019)
***
<<„Kafka a fost unul dintre marii autori ai literaturii din toate timpurile. Pentru mine, este primul din acest secol. Am fost la manifestările centenarului Joyce și, atunci când cineva l-a comparat cu Kafka, am spus că e o blasfemie. Și aceasta pentru că Joyce este important în cadrul limbii engleze și al infinitelor sale posibilități, dar este intraductibil. În schimb, Kafka scria într-o germană foarte simplă și transparentă. Neîndoios, pe el îl interesa opera, și nu faima. Oricum, Kafka, acest visător care n-a dorit ca visurile să-i fie cunoscute, face acum parte din visul universal care este memoria. Știm când s-a născut și când a murit, ce viață a avut, că este de origine evreiască și așa mai departe; toate acestea vor fi uitate, însă povestirile sale vor continua să existe.“>>, Jorge Luis Borges
***
- foto 3 - anunțul funerar tipărit în ziarul din Praga :"Cu profundă tristețe, vă anunțăm că fiul nostru Franz Kafka JUDr, la 3 iunie, Sanatoriul Kierling de lângă Viena, a murit la 41 de ani.
Înmormântarea va avea loc miercuri, 11 iunie, la 3:45 după-amiaza, la cimitirul evreiesc din districtul Straschnitz; părinți Hermann și Julie Kafka, Praga, 10 iunie 1924 -.