|
Drunken Angel
Vreau sa spun cateva cuvinte, pentru inceput, despre contextul in care a fost realizat filmul – ajuta mult la intelegerea unor lucruri. In timpul ocupatiei americane de dupa al doilea razboi mondial a fost instituita in Japonia un soi de cenzura: orice tinea de spiritul razboinic si militarist al japonezilor, ca si de traditiile lor, nu avea voie sa apara pe ecrane decat cel mult in context negativ. Asa se explica, printre altele, “curajul” cu care Kurosawa infiereaza Yakuza.
In plus, cineastii aveau optiuni foarte limitate. Daca stiu eu bine, exista un singur studio de productie, Toho. Daca voiai sa faci un film, trebuia sa te conformezi cerintelor directorilor studioului. Iar acestia erau foarte atenti, evident, la dorintele publicului larg. Asa putem intelege unele scene din film, cum ar fi bataia cu cutite, lungita exact cat sa plece si japonezul de rand multumit c-a vazut ceva actiune la cinema. De altfel, povestea cu interventiile producatorilor in filme a fost cu bataie lunga in Japonia. Lui Kurosawa, printre altele, i-a fost taiata o ora intreaga din Cei sapte samurai. De regizorii mai putin cunoscuti, ce sa mai vorbim… De multe ori au fost nevoiti sa-si faca propriile case de productie, ca sa poata realiza filme asa cum voiau ei. Am tot vazut scriindu-se, pe drept cuvant, pe acest forum, despre melodrama prea-prezenta in filmele japoneze. Ce am scris acum ar putea explica, macar partial, fenomenul. Melodrama, batai, deh – finantatorii trebuia sa-si scoata cumva banii, nu? Vreau sa spun ca unele scene din filmele japoneze trebuie tratate cu aceeasi indulgenta ca si acelea pe care, in filmul est-european, le punem pe seama cenzurii – pana la urma, pe fond, e cam acelasi lucru.
Drunken Angel, cum sa spun, sta cumva spate-n spate cu Akahige. Nu numai prin subiect si pentru ca vorbim de inceputul si sfarsitul colaborarii Kurosawa-Mifune, dar, daca imediat dupa Drunken Angel regizorul a avut o perioada excelenta, cu capodopere ca Rashomon si Ikiru, Akahige a insemnat inceputul unui lung sir de esecuri pentru Kurosawa, intrerupte abia dupa 10 ani, cu Dersu Uzala. Daca tot am pus alaturi cele doua filme, Drunken Angel mi se pare de departe mai bine realizat, si cu o poveste mai interesanta.
As vrea sa mai spun ceva - despre balta care i-a atras atentia si lui Windom. Nu numai ca da un aer de melancolie, dar e si o expresie a neputintei de-a schimba lucrurile – un aer depresiv firesc pentru o Japonie tocmai invinsa si ocupata. Balta va fi asanata, dar abia dupa patru ani, bineinteles in alt film – o va face Watanabe in Ikiru.
|