148. Concepție
PARTEA I
Tot ce ai crezut că se va întâmpla și nu s-a întâmplat,
Încearcă să-ți dorești a se întâmpla altădată,
Ai fost dezamăgită…de iluzii deșarte,
De vorbe mânjite cu miere,
Cu mai multe fețe -
Dar și fețele carnavalului sunt mai bine redate,
Și mai sincere ca stăpânele artei mimicii;
Crezul meu s-a bazat pe fond fals,
Micromincinoșii se înmulțesc,
Iar în preajma sfârșitului de an,
O iau razna emoțiile,
Inima, obosită, lucrează și mai tare!
Speranța, tahicardia inimii!
Cuvintele sunt foc albastru…tot și nimic…
Celulele nervoase se luptă neîncetat,
Sângele fierbe, roșu foc!
Transportând emoțiile către sfârșit,
Cu fiecare minut ce corespunde fiecărei secunde de muncă,
Corpul și ceasul trec complementar,
Ca un tot unitar,
Foaia albă se tot umple de mâzgălituri,
Cu și fără înțeles…
Rozul de pe unghii devine palid,
Marginile unghiilor se fac din ce în ce mai frumoase,
Pixul, odată instrument al artei,
Este acum torturat de foaia albă,
Pe care se grăbește s-o scrie,
Într-un interval de secunde fatale,
Ce vor duce la soluționarea greșită a problemei…?
S-a sfârșit!
Ca ultimă apreciere, ea va fi nemulțumitoare,
Prăpastia se adâncește din ce în ce mai mult…
Iar alții au șanse, se pot afirma în fața lumii,
Of, ce ego!
Ca un O mare, te gândești :”Oh!” -
Scoți din puterea plămânilor afectați,
Un simbol oval, acel zero majusculat,
Născut într-un moment al urâtului -
Acel copil al disperării!
PARTEA A II-A
Oricând există persoane ce vor vrea să-și însușească meritele ce nu le aparțin,
Oricând există persoane ce vor totul și altele ce nu vor nimic,
Lumea merge cu viteza rotației universale,
Oricând oamenii vor fi indiferenți - aceia vor fi mai puțin păsători de mediul lor,
Conștiința universală nu-i totuna,
Cu tot Universul,
Ce ține la întunecoasa-i morală,
Praf de mizerie spulberat-n nebuloasele întunecimi,
Joc vis-a-vis de Calea Lactee,
Măruntaiele-mpuțite ce put dincolo de hotare,
Judecăți prejudecate, idei preconcepute,
Totu-i neînchipuit de gigant!
La fel de mare-i Jocul! Al materiei!
Ca un șef, el ordonează totul,
De la demolarea propriului psihic, (nebunia)
La demolarea blocului de vizavi,
Construit-n vremea ceaușistă!
Dragă materie, a cărei componentă,
Sunt vinovată a face parte,
Din acest măreț Joc, unde TU dai șah mat,
Dar eu fiind mică, tu mare,
Eu sunt nesemnificativă, tu măreață...
Ah! Dragă materie, dragi atomi,
Ce vă aflați în coloana mea vertebrală,
Ce-mi orânduiți poziția în fața altora,
Vă rog, luați-o mai ușor!
Atomi buni, suntem toți atomi,
Mai mari, mai mici, nu contează…
Numai singur să nu te simți,
Căci atom la atom trage,
Dar om la om, incompatibilă atracție!
Fatalitate!
Totu-i-n zadar, dragi atomi fatali!
PARTEA A III-A
Oricând au fost și vor fi fizice lucrurile,
Conștiința fizică nesimțindu-se, ea nefiind fizică,
În mod inconștient și organic, ca o fabrică de idei,
Creierul (materia cenușie) lucrează 24h/24h (nonstop)
Ca un robot, veșnic harnic,
Niciodată nu se strică, niciodată nu obosește,
Ca un umil aparat de vise și speranțe,
Pune-n mișcare lumea toată,
O minte este eficientă dacă aceasta lucrează,
Și atenție! Nu contează dimensiunea spațială! -
Fusese vorba unei minți einsteniene,
Ce intuise dincolo de limitele fizice posibile,
Știind să se facă remarcat!
Bun creier! Bune idei! Savante idei!
A fost și va fi singurul om,
Al secolului de mult apus al anilor ’50,
Când lumea abia era un copilaș,
Mergând de-a bușilea…
S-au ivit w.w.w. și e-mailul,
Acu-i adolescentă lumea!
Vrea aventură, adrenalină și pasiune!
Bolnavă de singurătate…
Lumea-n unicitatea măreață a Universului
E ca un copil lăsat singur acasă
Vorbind la scară microcosmică și microcorpusculară...
2009
Notă:
Singura creație scrisă într-un mod febril și needitată. Un manuscris. Singura dată când am fost maniacă.
Mărturisesc că a fost foarte greu să pot ține pasul cu uraganul gândurilor din acele momente. Mi-a fost imposibil fizic să scriu toate cele aproximativ 30 idei. Îmi amintesc că la un moment dat se suprapuneau cuvintele, iar de la a doua parte în jos începusem să scriu prescurtat, ajungând la a treia parte să scriu doar inițialele cuvintelor. Nu știu nici în ziua de azi cum am reușit să completez spațiile goale.Uitasem tot în următorul minut. Îmi mai amintesc și senzațiile - la final am simțit, deopotrivă, și greutate și ușurătate a ființei. Știu că mă gândeam la micimea existenței omenirii în acest Univers, ajungând să mă gândesc și la micimea Universului aflat întru-un Univers și mai mare. Ca omagiu pentru acel moment, am luat decizia de a nu edita niciodată acest text. Este unic. Totodată, am ales ca în întregul an să merg pe același stil.
Toate creațiile lui 2009 sunt scrise din prima, așa cum au fost gândite.