135. Tăierea lumii în stil emo
(perioada emo)
Când eram mică mă trezeam surprinzând cuplurile-n parcuri,
până când am crescut și am surprins și violența-n cuplul meu bătrân,
a dispărut unul și ne-am micșorat fețele,
a dispărut și celălalt și am rămas cu o altă față bătrână.
Copil încuiat-n holul mare cu o minge de tenis și o oliță,
stând lângă mașina de cusut, tabloul-ntunecat, caloriferul rece și cele 5 uși,
îmi făceam veacul pe preșul murdar de la a patra ușă.
Mă mai trezeam câteodată să mă joc cu mingea într-un nesfârșit du-te-vino,
așteptând să apară corpul bătrânei și ceaiurile ei cu coji de nucă și portocală.
Îmi spuneam singură povești și mă așteptam la diferite sfârșituri.
Când am fost în a doua vârstă de micime, am surprins și pete vineții pe pielea mea albă,
înțelegând astfel că mi-a venit rândul s-o cunosc.
Am reînceput poveștile.
Pielea se colora-n toate felurile.
Supusă presiunii, am încercat să mă întăresc imaginându-mă goală de sânge.
Deși mi-s suficiente urmele colorate pe propria coală, mă desenez și cu roșu,
să desăvârșesc creația violenței.
Realizez într-un târziu că nu sunt vinovată de nimic.
Îmi doresc să tai lumea-n propriul stil și s-o golesc de toată furia ei,
să curgă tot sângele nostru,
să-l absoarbă centrul pământului,
ca violența să nu mai aibă sălaș,
și să-nlocuim tot acest sânge cu plasmă pură, îmbibată cu fericire.
Dar tot ce spun aici e doar o altă poveste ce mi-o spun,
să mai treacă timpul cât aștept pe scaunul tare și scriu pe o coală îngălbenită de timp,
imaginându-mă un scrib ce scrie minunății pe acest pergament,
să mai uit de ce mă așteaptă peste câteva ore când un corp plin de sânge infectat
își va arunca toată forța asupra mea,
colorându-mă din nou.
În curând mă voi abandona viselor unde tai tot acest rău din lume, fiind însăși Moartea,
decapitând lungile mâini ale violenței ce-mi tot infectează oamenii,
de parcă am fi în tragediile grecești, romane sau englezești, create pentru râsul nestăpânit al celor machiavelici.
Civilizații întregi muritoare ce duc la praf lipicios pe scoarța asta terriană,
și mi-e rușine că sunt și eu astfel, pășind cu tălpile goale pe aleea plină de spini haini,
deși sus se desfășoară minunea unui apus, iar aici jos, suntem prinși-ntr-o corupție nesfârșită a sufletelor...
Nu văd o altă salvare, de nicăieri, în afară de golirea lumii,
vreau să curgă tot sângele ăsta, și de-aș putea, l-aș dărui vampirilor de nu m-aș teme că se vor infecta și ei,
l-aș dărui liniștită și pământului de nu m-aș teme că se va răzvrăti că o infectez....
Și de atunci, mă tot gândesc la codul sângelui.
Și de ce trebuia să fie roșu.
(2008)
Notă:
Roșul sângelui este din cauza grupării hem a hemoglobinei din hematii (celulele roșii)
Gruparea hem = protoporfirina IX și molecula de fier.
Molecula de fier absoarbe lumina care are lungimi de undă ce corespund culorilor violet și verde și le reflectă pe cele roșii.
În funcție de cum se combină hemoglobina cu oxigenul, avem:
- sângele din artere este roșu deschis. (mult oxigen)
- sângele din vene este roșu închis. (puțin oxigen)
Compoziția sângelui:
apă, 20 aminoacizi, polipeptide, albumine, globuline, fibrinogen, proteine conjugate, proteinoenzime, uree, amoniac, creatină, creatinină, acid uric, lipoproteine, fosfolipide, colesterol, HDL, LDL, enzime, corpi cetonici, glucoză, acid lactic, acid citric, acid piruvic, etanol, pigmenți biliari, sodiu, clor, potasiu, calciu, magneziu, fier, cupru, fluor, iod, hemoglobină, hematii, neutrofile, bazofile, eozinofile, monocite, limfocite, trombocite etc.