[victor_homescu]

=78 de ani, Poezia mazilesciană -"Tu dormi dragostea mea. sînt singur am inventat poezia/ şi nu mai am inimă" : Virgil Mazilescu (11 aprilie 1942 - 11 august 1984, notează în Jurnal „Moartea a început pe 22 decembrie 1983”, a trăit 42 de ani şi 4 luni, „E 6 fără 20 dimineața. Beau, fumez, mă gândesc. Cred totuși că trebuie să mă sinucid. Dar nu beat!”), Debutat în anul "68, a dat doar 4 cărți : volumele "Versuri" (**Cineva pe lume are nevoie de mine/ dragostea mea dacă ai nevoie de mine/ o dragostea mea dacă ai nevoie de mine/ gîndeşte-te la mine/ în spaţiul cel mai umilit/ te-am sărutat eu mortul/ fiecare să-şi ascundă bine îngerul/ în buzunar/ ca la bîlci ca la cinematograful mut/ poate zborul va ţîşni printre zdrenţe şi urechi/ eh ce să-i faci vom fi un biet simbol/ şi unghiul dintre toate imposibil/ te-am sărutat eu mortul**), volumul "Fragmente din regiunea de odinioară",1970 (**Visul meu aleargă în noaptea luminoasă printre visele acestor oameni răi şi buni/ ai satului înmormîntat în lună. se opreşte la colţul străzii care duce-n cîmp/. învaţă să se ferească de cîini şi de trecut şi sub apa lacului/ cîntă cu peştii adormiţi/ o dacă visul meu ar atinge visul vecinului măcar uşa casei lui măcar aburul ce părăseşte lampa lui - poemul "Rugăciune la intersecţie de străzi"), volumul "Va fi linişte va fi seară", 1979 (**şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină/ din adîncul pămînturilor sterpe – curajul şi puterea (omenească) s-au/ topit ca aburul/ şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc/ şi că probabil voi muri cutremurîndu-mă (ceea ce dealtfel am vrut să spun/ şi acum doi ani şi acum trei ani de zile) deocamdată vai nu pot spune/ îmi reiau prin urmare vechea limbă: începînd chiar din clipa de faţă. /o sucesc o mîngîi o bat cu sete. dar sintagmele stranii/ în care (se spunea că) sufletul meu doarme ca într-o vizuină pierdută/ nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor săpa canale-n pădure/ şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra încetul cu încetul/ în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai tulbură**, poemul "Prefaţă"), si ultimul volum antum "Guillaume poetul şi administratorul", 1983 (**O! norme ale durerii. călare pe propria lui imagine/ Guillaume scoate din buzunar (la auzul unei frunze galbene ca și la auzul unei trompete)/ revolverul
mic de alamă. el scoate apoi din servietă o chivără de mucava/ și până la urmă scoate și dispreţul împăturit în două:/ mă scoate visător pe mine din umbra măslinului sacru – /și numai astfel învinge o! norme ale durerii**poemul - "Cîntecul lui guillaume" :
*Am băut din sîngele ei şi mi s-a părut că e bun
am mîncat din carnea ei şi mi s-a părut că e bună
dar mă întreb şi astăzi cine este ea la urma urmei
şi de ce a trebuit să beau tocmai din sîngele ei
şi să mănînc din carnea ei – şi uneori îmi aduc aminte
„deschide uşa asta la care bat plîngînd”), mort pe 11 august 1984 "A fost descoperit pe wc, sambata dimineata. In august, foarte cald, era intins pe jos, pe covoras, in camera. A fost o scena cumplita. L-au dezbracat in fata noastra, i-au scos pijamaua, a ramas mortul gol-golut, l-au bagat intr-o patura cazona si l-au pliat, c-au zis ca nu intra altfel in lift. L-au luat ca pe un sac, ca pe o boccea si au plecat cu el.", a fost înmormântat în cimitirul de la Mănăstirea Cernica/ poeta Nora Iuga
***
(**Are cineva dintre dumneavoastră vreun sânge/ singurătatea se înalţă lângă poduri/ ca un avion al sufletului nostru celui mai metalic/ atât vă întreabă fratele meu şi nimic mai mult/ şi nimeni/ nu se îngrozeşte se aud apele orbind/ şi atâtea perechi de buze rătăcite prin coşurile/ gunoierilor domnişoară elevă/ domnişoară studentă/ o! moarte însămânţată/ singurătatea se înalţă lângă poduri/ oboseala cu lumânarea ei** (Va fi linişte, va fi seară)
***
(perechi perechi se legănau la orizont în ștreangul zilei
vorbeau ca morţii în praf deși morţi nu erau
își însușiseră un fel de limbaj subiacent – al adoraţiei
nici acuma nu e prea târziu nici acuma
dangătul norilor o! măruntă iluzie - ștreangul zilei
și convoiul care se duce o! măruntă iluzie-n
ștreangul zilei
pe toate căile viaţa mă previne mă avertizează)
***
Nora Iuga, prietenă, despre iubirile, depresiile si decesul poetului din 11 august 1984**Adevarul este ca Rodica a incercat in repetate randuri sa-l determine pe Mazilescu sa nu mai bea, el nu a putut sa o faca si era si normal sa n-o mai poata face in stadiul in care ajunsese, si atunci ea nu a mai putut sa-l mai primeasca. Cine era Rodica? Pe Rodica am cunoscut-o de fapt la 2 mai, era o fata extrem de frumoasa, era nevasta lui Dan Cristea. Toti eram atrasi de ea, era o aparitie. Ne petreceam vacantele intotdeauna la 2 mai, unde mai veneau si Nina Cassian, Elena Stefoi, Marius Robescu, Gabriela Adamesteanu si multi altii. Asa am cunoscut-o pe Rodica Palade. Mazilescu a intalnit-o in blocul din Drumul Taberei, in care locuiau si el, si Dan Cristea, la etaje diferite. Acolo s-au cunoscut si s-au indragostit. A fost un fel de coup de foudre, nici nu era de mirare ea fiind atat de frumoasa, si trebuie sa spun ca si Mazilescu era un barbat destul de atragator pe vremea aia. Avea niste ochi verzi pe care n-o sa-i uit. Rodica n-a mai putut ramane cu Dan Cristea, lucrurile s-au aflat, iubirea era foarte mare, ea nu avea de gand sa faca un menaj in trei. A fost o dragoste adevarata, desi pe ea au acuzat-o dupa aceea prietenii lui Mazilescu si in special cei tineri. Optzecistii au acuzat-o foarte rau pentru ca din cauza ei a murit Mazilescu, lucruri care trezesc banuieli si din jurnal. Dar nu este asta adevarul.
(..)
Si atunci eu inteleg ca ea nu l-a mai primit. Si atunci el a cazut tot mai rau, tot mai rau si a ajuns la acest deznodamant teribil, care nici in ziua de astazi nu se stie cum a survenit. Pentru ca el a fost gasit mort la ora 9 dimineata pe closet, in baie, tot in acel bloc in care traia si cand a cunoscut-o pe Rodica. Langa el era un lighean in care se gasea, cazuta din mana probabil, cartea „Dragoste de viata” de Jack London.**