=**Bre muica,tu scamatoriu o sa te faci!Mama-mare,de acolo,pe unde oi fi,sa stii ca zicerea matale,care acum parca imi suna un pic a blestem,s-a implinit.**,cuvinte pe care bunica mi le-a spus pe cand eram copil,Stefan Iordache,s-a născut în Bucureşti,acolo unde întorceau tramvaiele 7 şi 15,a treia staţie de la Sebastian,într-o căsuţă dintr-o fundătură.Era în ’41,pe 3 februarie.Rahova,un cartier muncitoresc unde a trăit alaturi cu derbedeii şi ţigani,a fost căsătorit cu nepoata lui Tonitza,teatrolog,Michaela Tonitza Iordache,*Cel mai iubit dintre pământeni*va însemna, pentru mulți,vârful carierei cinematografice a lui Ștefan,actorul s-a stins din viaţă,la Viena,14 septembrie 2008,avea 67 de ani,pe coroana de la mormântul soţului Michaela i=a scris „Aşteaptă mă!“,atat,/**Sunt constient ca noi,actorii,trebuie sa platim pentru acest joc permanent de-a viata si de-a moartea.Este ceva deasupra noastra.Cred ca Dumnezeu este in noi,in oameni.Deci poate fi si in mine.Ma gandesc la iesirea din scena,de cand am inceput teatrul.Acest lucru ma sperie.De aceea si muncesc atat de mult.Nu vreau sa cred ca am ajuns la capatul drumului**=
***
„Indragostit si infricosat de arta,a impus o aristocratica eticheta,ce aduce o sfanta solidaritate.Cu un inger pe umar si un diavol in buzunar,senzual si spiritual,exercita o fascinatie aproape erotica asupra celor din jur
ublic, parteneri,prieteni.Numele lui este o emblema.Acelasi cu al Arhidiaconului Stefan,intaiul mucenic crestin.Stephanos-in limba greaca inseamna coroana cea cu care erau incunati invingatorii.In jocul cu viata,in jocul cu arta,in jocul cu moartea,a ramas,Actorul-Rege”/Ludmila Patlanjoglu,in volumul Regele Scamator,Stefan Iordache,Curtea Veche,2008.
***
Zi si mie doua idei.Ce fel de idei?
Pai nu zici c-ai predat filosofie si ca n-ai uitat nimic?Doua idei filosofice.
Filosofice?Pai da,doua idei filosofice.
Cuget deci exist.
Ce-i asta?O idee filosofica.
E a ta sau e a altuia?Nu,nu este a mea.A cui e?
A unui mare ganditor francez.
Si ce inseamna asta?
Ca este foarte sigur ca exist din moment ce gandesc.
Mare branza.Este,un lucru sigur,o idee filosofica.
Sigur,idee filosofica.
Pai cum adica,daca nu gandesc,nu exist?
Pai uite graul asta incoltit,sau un cal sau un magar,nu gandeste.
Inseamna ca nu exista?
Nu pot sa spun ca nu exista,dar e foarte sigur ca eu exist din moment ce gandesc.
Hai mai zi,alta
Totul este bine in cea mai buna dintre lumile posibile.
Pai asta e o lozinca,o fi din Marx,ah?
Da,poa sa fie.
Dar una de a ta asa,nu stii?
Nu.=Pai de ce nu stii?Pentru ca nu am/Ștefan Iordache(Victor Petrini),in filmul Cel mai iubit dintre pământeni
***
la scoala vietii rupt in coate de atitea banci in care-am stat,
am invatat ca doar o data norocul clipei ne e dat,
dar ametit de cautare sau de atita vin amar
n-am obsrvat cind am trecut
de clipa care s-a pierdut
de-atunci ocaut in zadar.
sunt trecatorul,sunt doar calatorul
ce a trecut prin lumea ta,pe drumul tau,prin viata ta.
eu sunt hoinarul ce-si umple paharul
cu amintiri si neimpliniri,cu despartiri si cu iubiri.
si cu iubiri
eu am cintat cu lautarii si bani si suflet eu le-am dat
sa-mi puna viata pe-o vioara si linga ei am lacrimat.
stiam ca eu la scoala vietii n-am stat in banca prea atent
si am ramas un trecator ce stringe-n suflet dor cu dor
la scoala vietii repetent.
sunt trecatorul,sunt doar calatorul
eu sunt hoinarul ce-si umple paharul
sunt trecatorul,sunt doar calatorul
ce a trecut prin lumea ta,pe drumul tau,prin viata ta.
eu sunt hoinarul ce-si umple paharul
cu amintiri si neimpliniri,cu despartiri si cu iubiri.
si cu iubiri
n-am stat in banca prea atent
si am ramas un trecator.
***
(Jocul cu viața)/Mă tulbura luna și eram îndrăgostit/Simțeam mirosul de femeie/Altfel miros femeile de la țară/a aer și a pământ,altfel simți natura și omul/Stăteam așa,nemișcat,și mă inunda o mare fericire.
Jocul cu viata..
Jocul cu arta!
Jocul cu moartea?
***
Eu joc teatru,pentru că nu ştiu să fac altceva!Dacă ştiam să montez prize, asta eram,electrician.Eu nu am dorit să devin mare actor,dar soarta, Dumnezeu m-a împins aici.Când am dat admitere la Medicină,am făcut vizita medicală la facultatea de teatru.Iar cînd am ieşit de acolo,mi-am notat într-un jurnal că niciodată nu aş vrea să trăiesc printre asemenea oameni.Dacă teatrul e inima mea,atunci inima mea a fost cucerită treptat,în timp.Hmmm, am senzaţia că Dumnezeu m-a luat de păr şi m-a tras în sus.Am terminat facultatea acum 45 de ani,plus patru ani de şcoală rezultă că sunt pe scenă de 49 de ani.Eu îmi fac meseria aşa cum am pornit-o.Vin la teatru cu trei ore înainte de spectacol,repet textul,intru în stare.Numai Mitică Popescu face ca mine.Este şi el un maniac al teatrului.Şi,de 30 de ani,nu mi s-a întîmplat să joc cu sala goală.
***
Meseria asta este o taină.Se vede că ceva din taina asta se răsfrânge şi asupra fiinţei noastre.E o meserie dumnezeiască,iar Dumnezeu e de nepătruns.Sigur că există şi o tehnică a meseriei,dar nu şi un„desen”al ei. Dacă ar exista un desen,l-aş putea arata unui tânar si i-aş spune:„Uite,asta este schema meseriei.Dezvoltă-te pe ea!”Dar nu există.Eu nu pot spune cum o fac.Am nişte date,desigur.Unele le ştiu,altele le simt,le intuiesc sau le visez, doar.Nu le pot spune.Şi chiar dacă aş putea,n-ar folosi nimănui.Ele sunt ale mele.Nu se potrivesc altcuiva. În principal ,pentru mine,rămâne însă neputinţa de a explica meseria.Se prea poate să existe în fiecare artist un fel de comutator care,la momentul potrivit,aprinde lumina.Cine apasă pe el? Îmi place să cred că Dumnezeu./(sursa,Noul Cinema nr.8/1995)
https://radioromaniacultural.ro/port...TI7W4XWR4fR3Rs