"Ulysses",în 1998,Modern Library,a cotat lucrarea în lista primelor 100 cele mai bune romane de limbă engleză ale secolului 20,fanii James Joyce sărbătoresc ziua de 16 iunie ca fiind«Ziua Bloom »/**Prins în pîntecele întunecimii păcatului şi eu am fost,făcut nu zămislit.De către ei,bărbatul cu vocea mea şi ochii mei şi o fantasmă de femeie cu cenuşă în suflare.S-au îmbrăţişat şi s-au despicat,au făcut după voie celui care pe toate le împerechează. încă dinainte de vîrstele timpului.El m-a voit,şi acum nu mă mai poate vrea pierit, acuma sau vreodată.O lex eterna dăinuie întru El.Asta este adică substanţa divină întru care Tatăl şi Fiul sînt consubstanţiali?**,scris de cel născut la Dublin pe 2 februarie 1882,James Augustine Aloysius Joyce (1882-1941),romanul"Ulise" a fost etichetat initial drept un roman murdar,blasfematoriu şi imposibil de citit.În sentinţa tribunalului din 1933,judecătorul John M. Woolsey a declarat Ulise o carte greţoasă,deşi a estimat că nu este chiar atât de obscenă încât să nu fie importată în Statele Unite ale Americii.Nici unul dintre aceste adjective nu este câtuşi de puţin potrivit pentru a descrie cartea.Până în zilele noastre,rămâne capodopera modernistă absolută,o carte în care autorul duce lirismul şi vulgaritatea celtice până la splendide extreme."Ulise" este un roman amuzant,trist şi chiar plin de suspans”(James Marcus)
***
**Aşa cum noi,sau maica noastră Dana,ne ţesem şi ne destrămăm trupurile,spuse Stephen,de la o zi la alta.şi moleculele lor sar ca pe-o suveică încolo şi-ncoace,tot astfel artistul îşi ţese şi destramă imaginea.Şi aşa cum negul pe pieptul meu,în dreapta,este acolo unde era cînd m-am născut,deşi trupul meu a mai fost ţesut din ţesătură nouă,iarăşi şi iarăşi de atunci,tot astfel,prin stafia părintelui neodihnit mă priveşte neclintit imaginea fiului mort.În clipa intensă a imaginaţiei,cînd mintea,cum spune Shelley,este un cărbune pîlpîitor,ceea ce am fost eu,este ceea ce sunt,şi ceea ce în putinţa lucrurilor aş putea ajunge să fiu.Tot astfel,în vremea viitoare,sora bună a trecutului,pot să mă văd pe mine însumi aşa cum stau acum aici,doar din răsfrîngerea a ceea ce voi fi atunci.**/„Indiferent dacă paralela cu Homer a fost urmărită deliberat sau a însemnat doar o «schelărie» ajutând tehnic la construcţia romanului (cum credea,de pildă,Pound,el însuşi aflat în mod aproape cert sub influenţa lui Joyce când a descoperit figura lui Ulise ca factor central opusului său magnum,Cantos),personajele şi situaţiile de aici trebuie înţelese,practic totdeauna,prin referire la cele homerice.La Joyce e vorba de un model de inversiune comică, prin care anumite personaje raportabile la cele din Odiseea apar în Dublinul secolului al XX lea cu grijă transformate la modul pedestru,în primul rând amuzant,şi de aici,la modul grav,subînţeles,satiric,amar ironic,spre a fi condamnate.”(Mircea Ivănescu)
***
**Delfinul alb ca laptele îşi scutură coama şi,ridicîndu-se la pupa aurie,cîrmaciul întinse pînza umflată în vînt şi purcese la drum cu toate pînzele sus,cu armătura la babord.O mulţime de nimfe mîndre se traseră aproape de tribord şi babord şi,agăţîndu-se de coastele nobilei ambarcaţiuni îşi împletiră trupurile strălucitoare aşa cum face îndemînatecul rotar cînd alcătuieşte în jurul butucului roţii razele deopotrivă de depărtate din care fiecare e surora celeilalte şi le leagă laolaltă cu un inel pe dinafară şi iuţeşte astfel pasul bărbaţilor cînd se îndreaptă spre cîte o bătălie sau se înfruntă între ei pentru surîsul frumoaselor doamne.Chiar astfel veneau şi se împleteau pe corabia aceasta iubeţele nimfe,surorile nemuritoare.Şi rîdeau,jucîndu-se în cercurile de spumă ;şi corabia despica valurile.Da' tocmai îmi coboram halba dracului de la gură cînd îl văd pe cetăţean ridicîndu-se de pe scaun şi luînd-o bălăbănindu-se pe picioare spre uşă,pufăind şi suflînd greu de atîta lichid în el şi blestemîndu-l cu blestemul lui Cromwell,cu clopoţel,carte sfîntă şi luminare,pe limba irlandeză,scuipînd şi horcăind din el şi Joe şi cu micul Alf ţinîndu-se de el ca o lipitoare şi încercînd să-l potolească.-Lăsaţi-mă-n pace,zice el.Şi uite-l că ajunge la uşă cu ei cu tot şi sbiară din răsputeri- De trei ori ura pentru Israel !La dracu' stai dracului liniştit pe fundul tău parlamentar cum ar veni şi nu te mai da în spectacol.Doamne,întotdeauna are să se găsească cîte o paiaţă din ăştia să facă un scandal cît toate zilele din te miri ce.Ţi se-ntoarce berea în stomac,nu alta.**/„Aş fi vrut să nu fi citit niciodată Ulise-îmi provoacă un complex de inferioritate.”(George Orwell)
***
**Doamne,spuse încet.Nu e marea întocmai cum îi spune Algy-o mamă căruntă şi dulce?Marea verde-flegmă.Marea care te strînge de scrot.Epi oinopa ponton.O,Dedalus,grecii.Trebuie să te-nvăţ şi pe tine.Trebuie sâ-i citeşti în original.Thalatta !Ea este maica noastră,mare şi blîndă.Vino şi uită-te.Umbre lemnoase pluteau tăcute prin liniştea dimineţii dinspre capul scărilor spre larg încotro privea el.La ţărm,şi mai departe spre larg,oglinda apei se albea,stîrnită de paşi grăbiţi de lumină.Sanul alb al mării întunecate.Accentele îngemănate două cîte două.O mînă mîngîind coardele harfei,îmbinîndu-le arpegiilegemene.Vorbe ca valul de albe voluptuos nuntite licărind în fluxul întunecat.**/„Joyce demonstrează că materialul vieţii de zi cu zi poate fi la fel de maiestuos ca orice mare epopee.Vieţile oamenilor obişnuiţi sunt şi ele demne de marea artă.Se poate crea măreţie din banalitate.”(Salman Rushdie)
***
**Vărule Stephen,n-ai să fii niciodată un sfînt.Insulă a sfinţilor:Ai fost grozav de sfînt,nu?Te-ai rugat Sfintei Fecioare ca să n-ajungi să ai nasul roşu.Te-ai rugat diavolului pe bulevardul Serpentine ca văduvioara cea durdulie din faţă să-şi ridice fustele şi mai mult peste strada umedă.O st,certo !Vinde-ţi sufletul pentru asta,chiar,zdrenţe vopsite prinse cu acul pe un trup de muiere.Mai multe spune-mi,mai multe încă !Pe imperiala autobuzului de Howth singur strigînd în ploaie-femei goale! Ce mai zici de asta,he?Ce mai zici despre ce adică?Pentru ce alta au fost făcute?Citind cîte două pagini din cîte şapte cărţi în fiecare noapte,nu?Eram tînăr.Te înclinai în faţa ta însuţi în oglindă,ieşeai în faţă să primeşti aplauze grave,cu chipul concentrat, să atragi atenţia.Ura pentru idiotul ăsta bătut de Dumnezeu!Ura!N-a văzut nimeni,nu nu spune la nimeni.Şi cărţile pe care-aveai să le scrii,cu litere în loc de titluri.I-ai citit F-ul?A,da,dar îl prefer pe Q.Da,dar W e minunată.A,da,W. îţi mai aduci aminte de epifaniile tale pe file verzi ovale,ar fi urmat să se trimită copii la toate marile biblioteci ale lumii dacă aveai.să mori,inclusiv la Alexandria?Să le citească cineva acolo după cîteva mii de ani,o mahamanvantara.Ca Pico de la Mirandola.Da,chiar ca o balenă.Cînd citeşti pagini din astea stranii ale vreunuia care s-a dus de mult simţi că eşti una cu unul care odinioară...**/„Cred că omul ăsta e un geniu,dar ce imaginaţie murdară are,nu-i aşa?”(Nora Joyce)
https://www.litero-mania.com/odiseea...YxLl3weKd9rgVQ