Sper sa o faca, altfel am sa omit si eu sa acord note sau atentie in general filmelor propuse de cei care intra in turneu doar ca sa se afle in treaba. Si da, stiu ca sarbatori&stuff, dar trei saptamani incepand din 15 decembrie ar trebui sa fie mai mult decat destule pentru un film de nici doua ore.

Ok, sa revenim on topic. Stiu ca nu pare uneori, dar Paradox Spiral e un film de entertainment. Nu veti gasi in el multa profunzime reala filozofica, desi e departe de a fi un film superficial. Insa ii place sa arunce numereoase smoke & mirrors, aparente de gandire profunda, fara cine stie ce baza reala. Asta nu-l face cu nimic mai putin antrenant si impresionant. Adevaratul punct forte a filmului nu e intelectual, desi se joaca frumos cu niste concepte, ci emotional, poetic chiar.

Exista in Paradox Spiral, la fel ca in mai toata seria, o melancolie tipic japoneza, o sensibilitate delicata dar adanc ranita, susceptibila sa explodeze in cascade de sange. O astenie a spatiului urban dezumanizant - nu intamplator autorul vede in locatarii acelor blocuri de otel impersonale niste marionete, niste morti. Enjou e o marioneta, dar asta e oarecum o metafora pentru oamenii reali care traiesc in societatea japoneza aglomerata, apasata de propriul avans tehnologic si care pune un pret foarte mare pe conformism. E un rebel aproape fara voia lui, un outcast care simte simultan oprobiul societatii pentru o crima la care chiar ea l-a impins indirect si presiunea naturii sale efemere, de care e vag constient. Si in acelasi timp e inca dureros de tanar.

Shiki e echivalentul japonez a unui super-erou, e cea care rezolva cu puteri supranaturale problemele si dorintele mai mult sau mai putin subconstiente a altora, a spectatorilor. Dar accentul cade aici pe "japonez", prin urmare totul e mult mai subtil, Shiki nu e "de partea binelui", e amorala, e ea insusi un pericol sub o infatisare delicata. Il ajuta pe Enjou, dar in acelasi timp are momente cand i-ar taia gatul cu placere, fiind retinuta doar de constientizarea lipsei de sens a unei astfel de actiuni. Bine, ar mai fi destul de spus despre Shiki, dar deja am ajunge la alte filme din serie.

Ceea ce mi se pare absolut remarcabil e cum presiunea societatii dezumanizante si durerea existentiala, adevaratele surse psihologice ale filmului de fata, nu se exprima printr-o drama apasatoare cum ar fi de exemplu stilul european, ci printr-o poveste distractiva pana la urma, plina de contraste, care amesteca lumini si umbre. Personaje puternic dezechilibrate precum Shiki sau Enjou sunt balansate cu oameni foarte calm si stabili ca Mikiya. Violenta viscerala (si cei care zic ca nu e un film foarte violent, nu il inteleg) nu impiedica o contemplare a frumusetii din lume. Araya, cel care se apropie cel mai mult de ideea de personaj negativ e privit astfel din cauza ca a pierdut capacitatea sa se bucure de lucrurile simple, sa aprecieze partea buna a existentei.

3.5 stele