[razvan-gabriel]

Am vazut si eu in seara asta Django Unchained si sunt un pic nedumerit. Adica, contrar curentului general mie mi-a parut, dupa Jackie Brown, cel mai slab Tarantino. Cumva pe palier cu Inglorious B, ale carui reprize de ironie si mistocareala in doze mult mai mari, il plaseaza clar peste.

Probabil toata lumea s-a obisnuit sa aplaude fiecare reprezentatie tarantineza, temandu-se de contrariu, pentru a nu fi pus la zid si acuzat de lipsa de umor/ inteligenta/ cultura. Sau, cel mai probabil, tuturor le-au fost luati ochii de punctul terminus al climaxului, dining-room-ul din Candyland, uitand pur si simplu de o prima jumatate de film nu slaba, foarte slaba.

Sincer, mai uit la nota de pe Imdb si singura explicatie plauzibila e data de numele din casuta regizorului, nume ce a pus cel putin un punct acolo. Iar vorbind de regizor, filmul asta se identifica intr-o oarecare masura cu aparitia lui in film, gras, obosit, blazat, lipsit de stralucire si inspiratie. Destul de departe de (pe rand sau impreuna) substanta, subtilitatea, poezia, emotia, inteligenta, umorul ce respira prin toti porii filmelor lui.

Altfel, coloana sonora este la inaltime, Di Caprio face un rol fabulos (in momentul asta cred ca este rolul carierei de pana acum) Samuel Jackson fiind si el o incantare. Walz, care cumva reinterpreteaza partitura din IB nu-i rau, dar liniar.
Hm, poate ca asteptarile mele erau mult prea mari...