Man, era retoric!
Acum mulți ani, mă simțeam ca tine, la 90%. Eram, undeva, în jur de 5000 și mă simțeam că le știu pe toate, fiindcă aveau un tipar. O introducere, un cuprins și o încheiere. Vedeai unul, le știai pe celelalte. Erau previzibile, totodată. Au trecut anii, am crescut, s-au schimbat și vremurile. S-a schimbat și politica de narare (ce bine de noi!). Am dat și de începuturile streamingului, în 2009. Lucrurile stăteau mai prost pe atunci. Am început să caut și ceva diferit. Ți-ai găsit! Aceleași lucruri.
Trec alți ani. Lucrurile se îmbunătățesc. Mi se mărește și numărul. Totodată, ajung la ceeași concluzie la care am ajuns la cea pentru învățare sau citire. Cu cât afli / citești mai mult, cu atât ai impresia că nu știi / nu citești nimic. Concluzie care se aplică și la vizual. Cu cât văd mai mult, cu atât am impresia că de fapt nu știu nimic. Plus, mi-am dat seama că una e comercialul, alta e artisticul. Și, dacă un film e bun în categoria lui, nu înseamnă că e bun și pentru tot oceanul de filme. Așa mi-am dat seama de Testul Timpului.
În concluzie, cu cât trec anii, cu atât se micșorează procentajul, adică e invers proporțional. De aceea, tu, la vârsta ta, ai un procentaj prea mare. Știi că George Lucas a afirmat că a văzut peste 100.000 de filme și tot se simte ca la început?
Să număr eu? Nope! Există IMDb care face treaba asta pentru mine.
