[zeno.marin]

E absolut senzational cu Antonioni reuseste sa surprinda cu putere de marire magistrala, fiecare detaliu comportamental al personajelor sale. Sub lupa regizorului se afla fotograful ultra-arogant, rasfatat si snob Thomas (Leslie Hemmings) adus cu picioarele pe pamant de o crima la care asista intamplator.

Dialogurile sunt putine dar expresivitatea fabuloasa, imaginile spunand totul prin minutiozitate microscopica, iar muzica e... Yardbirds. Remarcabil este faptul ca filmul lui Anonioni nu poate fi privit clipind, deoarece fiecare amanunt e esential. Interesanta aparitia Vanessei Redgrave, in rolul complicei, un rol secundar, de tinerete, de care s-a achitat oglindind cu precizie persoanjul incredintat.

Si totusi cele mai interesante scene raman cele cu Thomas lucrand cu fotomodelele profesioniste, apoi cu... tinerele aspirante. Betia simturilor si extazul miscarii ducand cu gandul la Zabriskie Point, facut la cativa ani mai tarziu.

Felul in care fotograful realizeaza ca a descoperit o crima, tranzitiile subtile, precum si toate gesturile sale, mimica, privirea, totul sunt meritul sau propriu de actor extraordinar, sustinut de un regizor legendar.

Un pic bizar, fara sa deranjeze, catre sfarsit lucrurile nu se mai leaga asa cum ar fi de asteptat. Dialogul cu sotia sa e neverosimil, chiar daca fundalul este rece pe fondul unei relatii terminate. Totul se destrama catre un sfarsit fara... deznodamant, intr-o scena artificiala de pantomima, cu aceleasi personaje psihedelice prezente fara sens la inceputul filmului. O figura de stil care dincolo de plasticitatea imaginilor nu reuseste sa imi transmita un mesaj inteligibil. Dar poate ca de fapt nu e nevoie, pentru ca in felul asta e mai deosebit, mai esential, mai obligatoriu de vazut.