|
Franz Kafka – in Das Urteil
„Părăsiţi suntem toţi ca nişte copii rătăciţi în pădure. Dacǎ ai sta în faţa mea şi m-ai privi, ce-ai şti tu de suferinţele mele şi ce-aş şti eu de ale tale. Şi dacă m-aş arunca la picioarele tale şi aş plânge şi ţi-aş povesti, ce-ai şti tu mai mult despre mine decât ai şti despre iad, atunci când îţi povesteşte cineva că este fierbinte şi îngrozitor. Măcar de aceea ar trebui noi oamenii să avem unul faţǎ de celălalt atât de mult respect, atâta înţelegere şi iubire ca şi cum am sta în faţa intrării spre iad.
Testamentul
„Dragul meu Max,
O ultimă dorință: tot ce las în urma mea, sub formă de jurnale, manuscrise, scrisori, atât în calitate de expeditor cât și de destinatar, desene etc. (că se află în biblioteca mea, în sertarele cu haine, în biroul de la mine din casă sau în orice loc în care le găsești) trebuie arse în integralitate și fără a fi citite, la fel ca tot ce a fost scris sau desenat și care se află în posesia ta sau în posesia altor persoane, cărora trebuie să le ceri, în numele meu, să procedeze la fel. Toți cei care vor refuza să îți încredințeze scrisorile lor trebuie măcar să promită că le vor arde ei înșiși.
Al tău,
Franz Kafka”
|