[victor_homescu]

Cartea nevârstniciei, aprilie 2, Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii, Edmondo De Amicis :"Cuore, inima de copil" : **Această carte e, mai cu seamă, închinată copiilor din şcolile primare, care sunt în vârsta de la nouă până la treisprezece ani; ea s-ar putea intitula: Istoria unui an de şcoală, scrisă de un elev din clasa a III-a al unei şcoli orăşeneşti din Italia. Când spunem că e scrisă de un elev din clasa a IlI-a, nu voim să zicem că el a scris-o întocmai cum este aici tipărită. Dânsul însemna zi cu zi într-un caiet, după cum se pricepea, tot ce văzuse, simţise, cugetase: în şcoală şi afară din şcoală; iar la sfârşitul anului, tatăl său scrie aceste pagini după notele lui, silindu-se a nu schimba nimic din gânduri, ci a păstra, pe cât se poate, cuvintele fiului său. Patru ani în urmă, acesta fiind în gimnaziu, îşi reciti manuscrisul şi mai adăuga prin el câte ceva de la sine, folosindu-se de amintirile sale încă vii, despre persoanele şi faptele din trecut. Acum copii, citiţi şi voi această carte, şi trag nădejde, că veţi fi mulţumiţi, ba chiar cred că vă va fi de folos.**/ - (autorul)
***
**Enrico dragă - Gândeşte-te la copiii muţi, la cei orbi, căci şi ei învaţă**Soldăţel al armatei celei mari! Cărţile sunt armele tale, clasa e escadronul tău, câmpul de bătaie e lumea întreagă şi izbânda e propăşirea omenirii. Ia seama, Enrico dragă, să n-ajungi un soldat netrebnic! Închipuieşte-ţi că dimineaţa, când ieşi de acasă, aici, în oraşul tău, alţi treizeci de mii de băieţi se duc, ca şi tine, să se închidă, vreme de trei ceasuri, într-o clasă, ca să înveţe. Mai mult! Gândeşte-te la sumedenia de copii care, aproape în aceeaşi oră, merg la şcoală în toate ţările din lume. Urmăreşte-i cu închipuirea cum se duc, străbătând potecile satelor, străzile zgomotoase ale oraşelor, mergând de-a lungul mărilor şi al lacurilor, când sub arşiţa unui soare dogoritor, când prin negură; în bărci, prin ţările străbătute de canaturi; călări, prin câmpiile întinse; cu sania, prin ţinuturile troienite de zăpadă; prin văi şi pe dealuri; prin păduri şi pâraie, suindu-se pe cărările singuratice ale munţilor; singuri sau mai mulţi împreună, toţi cu cărţile în mână îmbrăcaţi în mii de feluri, vorbind mii de limbi; din cele din urmă şcoli ale Rusiei, ca şi pierdute prin zăpezi, până la şcolile Arabiei umbrite de palmieri. Mii şi milioane, toţi merg să înveţe, într-o sută de chipuri deosebite, cam aceleaşi lucruri. Închipuieşte-ţi acel furnicar de copii a o sută de popoare, acea nemărginită mişcare din care faci şi tu parte, şi gândeşte-te că, dacă ar înceta acea mişcare, omenirea ar recădea în barbarie, căci această mişcare e însuşi progresul, speranţa şi fala lumii! Înainte dar!**/ - Tatăl tău.
***
*Fiul meu, nu trebuie să nesocoteşti pe cei mici, nu te obişnui să treci cu nepăsare pe lângă o mamă care îţi cere un ban pentru copilul său. Gândeşte-te că acelui copil trebuie să-i fie foame. Cugetă la durerea sărmanei mame! Îţi închipuieşti tu, ce ar fi pentru mama ta, dacă într-o zi s-ar vedea nevoită să-ţi zică:— Azi n-am nici măcar pâine să-ţi dau! Când dau un ban unui cerşetor, el îmi urează "Dumnezeu să-ţi dea sănătate! Să-ţi trăiască copilaşii!" Tu nu poţi să înţelegi cât de dulci îmi sunt acele cuvinte şi ce recunoştinţă simt pentru acel sărac. Îmi pare că totuşi cu adevărat, acea urare are să ne tină pe toţi sănătoşi. Mă întorc acasă bucuros, cugetând că acel sărac mi-a întors cu prisos ce i-am dat. Enrico dragă! Fă-mă şi pe mine, să aud câteodată acea urare stârnită de milostenia ta. Scoate şi tu un ban din pungă, ca să-l dai vreunui moşneag fără de sprijin, vreunei mame lipsite de pâine, vreunui copil orfan de mamă. Săracilor le place miluirea copiilor, pentru că nu-i umileşte. Copiii având şi ei nevoie de alţii, se aseamănă cu ei. N-ai băgat tu de seamă, că sunt totdeauna mulţi săraci în jurul şcolilor? Pomana unui om mare este numai o milostenie; iar pomana unui copil este în acelaşi timp o milostenie şi o mângâiere. Este ca şi cum i-ar da totdeodată un ban şi o floare: înţelegi?**
***
**"Zidăraşul", Duminică, 11 ;**Zidăraşul a venit azi la noi. Era îmbrăcat cu haine vechi de-ale tatălui său, pline încă de var şi de ipsos. Tata îl aştepta chiar cu mai multă nerăbdare decât mine. Ce bine ne păru când îl văzurăm! Cum intră pe uşă, îşi scoase pălăria cea zdrenţăroasă, udă de zăpadă, o mototoli şi o vârî în buzunar. Apoi înaintă cu umbletul acela al meşteşugarului obosit şi se uită în dreapta şi în stânga. Cum ajunse în sufragerie şi văzu tabloul care înfăţişează pe Rigoletto, un caraghios cocoşat, îi făcu obişnuita lui strâmbătură: "botul de iepure". Nu te poţi opri de râs, când îl vezi cum se strâmbă. Începurăm să ne jucăm cu cuburi de lemn, de-a casele. Are o îndemânare neobişnuită, ca să facă turnuri şi poduri; ai crede că se ţin în sus ca prin minune; lucrează la ele cu seriozitatea şi răbdarea unui om mare; jucându-ne, el îmi povesti despre părinţii săi...Ce mult trebuie să-l Iubească părinţii! Se şi vede! Deşi e îmbrăcat ca un băiat sărac, totuşi poartă haine care-i ţin de cald, cârpite cu îngrijire şi are la gât o basma legată de mâna mamei sale. La ora patru ni se aduse gustarea: dulceaţă cu pâine, stafide şi nuci. Stăteam pe divan şi mâncam. Când ne scularăm, nu ştiu de ce, tata nu mă lăsă să şterg spatele divanului pe care Zidăraşul îl murdărise cu varul de pe haine. Şterse el, mai târziu pe furiş. Jucându-ne, Zidăraşul pierdu un nasture de la hăinuţă. Mama i-l cusu la loc. El, sărăcuţul, se roşise de tot şi-şi ţinea suflarea uitându-se la mama cum cosea. Pe el îl cheamă Antonio Rabucco şi are vreo nouă ani.— Ştii, fătul meu, de ce nu te-am lăsat să ştergi divanul? Fiindcă dacă îl ştergeai şi te-ar fi văzut camaradul tău, poate s-ar fi ruşinat că-l murdărise şi n-ar fi fost frumos să-l umileşti; mai întâi fiindcă n-a făcut-o dinadins, şi apoi murdărise cu hainele tatălui său, care şi el, la rândul lui, le umpluse la muncă. Munca nu murdăreşte! Te umple de pulbere, de var, de tot ce pofteşti dar aceasta nu e murdărie. Să nu zici niciodată de vreun meşteşugar care vine de la lucru: "Este murdar!" Trebuie să zici: "Are pe haine semne şi urme de muncă!" Adu-ţi bine aminte! Iubeşte pe Zidăraş, mai întâi fiindcă îţi este camarad, şi apoi fiindcă este fiu de meşteşugar. Tatăl tău.**
***