View Single Post
Old 06 Jul 2009, 17:33   #1
Gloria
Super Moderator
 
Gloria
 
Join Date: Sep 2006
Posts: 1,342
Angry Filme Interzise In Romania

Concurs, Faleze de nisip, Reconstituirea, Glissando, Duminica la ora 6, De ce trag clopotele, Mitica? sunt doar câteva dintre filmele interzise în România în perioada comunistă. Dar nu numai filmele româneşti au avut un astfel de tratament. Mai nou, în 2008 şi la începutul anului curent, Saw şi Milk au fost sanctionate de comisia de rating de la noi cu un "interzis spre difuzare la cinema", respectiv "interzis sub 18 ani". În aceste două ultime cazuri, reacţia în mass media a făcut comisia să revină asupra deciziei: Milk a primit un rating mai uşor "IM15", iar Saw IV aprobat pentru difuzare, însă interzis minorilor.

Acest topic este despre toate filmele care au "suferit" până să ajungă pe marile ecrane de la noi, sau care au fost interzise.



Diferenţa principală între cenzură şi "interzicere"

este aceea că cenzura presupune eliminarea sau suprimarea unor pasaje considerate nepotrivite şi care contravin uneia dintre legile aflate în vigoare la vremea respectivă. Interzicerea, pe de altă parte, opreşte difuzarea operei în cauză pe o anumită perioadă de timp (sau,teoretic, definitiv) şi eventual opreşte activitatea creatorului operei (pentru o perioada delimitată, într-un anumit spaţiu).

în Europa de Est, în 1943, la Congresul Scriitorilor, s-a lansat termenul de realism socialist, ceea ce a avut ca repercursiuni, printre altele, impunerea în domeniul cinematografiei a unor opere lozincarde, propagandistice, departe de acele valori care au făcut gloria şcolii clasice sovietice (Vertov, Pudovkin, Eisenstein, Dovjenko etc). S-a mers atât de departe încât negativul unor filme a fost distrus (Lunca Bejinului a lui Eisenstein) sau unele filme au fost acuzate de “ deviaţionism”, “pesimism”, “cosmopolitism” şi s-a propus sau chiar oprit difuzarea (este vorba despre celebrul caz al filmului lui Eisenstein “ Ivan cel Groaznic” care a văzut lumina ecranului abia dupa moartea lui Stalin, sau despre filmul “Andrei Rubliov” al lui Tarkovski).
Tot de menţionat în cazul ţărilor comuniste este tratarea, printre altele, exclusiv ateistă a subiectelor, evitarea misticismului – acesta pentru că singurul conducator al poporului, singurul Dumnezeu acceptat, era liderul de partid comunist. Aşa că orice referire la religie era prohibită.

Analiză de caz:
De ce trag clopotele, Mitica?! “De frânghie, monser”.
O judecată simplă, logică, o glumă nevinovata a lui Mitică. Dar daca frânghia este România, iar clopotele – sistemul politic comunist danganitor, demagogic, de tip ceausist.
Pentru a întelege filmul, ar fi nevoie de un dicţionar simplu (periculos de simplu pentru acele vremuri) pentru semnificaţiile pe care le dă Lucian Pintilie personajelor lui, acţiunii, locurilor.
Scena balului mascat vorbeşte cel mai bine despre situaţia României la acea vreme-spionajul de către securitate (prin prezenţa acolo a Miţei şi a lui Iancu), dezorientarea, agitaţia şi confuziile merg până la ridicol şi sunt subliniate de către regizor, duse la extrem. Mâncarea este sărăcăcioasă, nu pare nici pe departe un festin sărbătoresc.
Planurile-detaliu repetate pe picioarele goale ale oamenilor sau pe incaltarile foarte murdare şi pline de noroi ale acestora vorbesc despre situaţia economică a românilor, cărora le lipseau cele mai elementare lucruri.
Apariţia zarzavagiilor bulgari , invitaţii la carnaval , dar pe seama cărora se fac glume, este o trimitere la nationalismul neghiob,primitiv. Asa cum e si scena din ultima parte a filmului- cu maimutareala Marseiezei si a cantecului Desteapta-te romane! , totul intr-un spectacol de caini dresati.
Pana de curent, însoţită de huiduieli, este aproape o instigare a oamenilor la revolta, un fel de a spune “Nu este normal să se întâmple asta şi este normal să ripostăm”.
Mesajele sunt foarte directe şi imperative, cu o urmă de reproş. “Fiindcă tăcem cu toţii ca nişte laşi, fără nimic sfânt. Îşi bate joc de un popor întreg”, spune unul dintre meseni, cu revoltă. Iar
replici de acest gen sunt multe, şi din ce în ce mai ostentative.
“Ce vrei, să-şi dea seama dobitocul?” – întreabă Mitică, referitor la o glumă de 1 aprile pe care vrea să i-o facă altui personaj. Şi continuă “Hai mă, nu fi prost. Mai râdem şi noi. Tot ne-a
SUPRIMA...”.

Propun, prin urmare, să continuăm în acest fel discuţia despre filmele interzise, de-a lungul timpului, în România - nume film, motivaţiile oficiale pentru cenzurare, dacă au existat, elementele pentru care filmul a fost interzis etc.
__________________
I am not lucky, I am good...

Last edited by Pitbull : 06 Jul 2009 at 18:48.
Gloria is offline   Reply With Quote sendpm.gif