[MinRep]

Floating Clouds

E primul film de Naruse pe care il vad, dar mi-a placut foarte mult, mi s-a parut fascinant si, da, cred ca este o capodopera. Initial, fiindca nu stiam nimic despre film, am avut impresia ca o sa semene mult mai mult cu un fel de melodrama a la Hollywood din anii '30. In curand, insa, s-a dovedit a fi un film destul de modern. Primele 10-15 minute spun succint intreaga istorie a celor doi amanti-protagonisti prin intermediul flash-back-urilor. Se retin doua momente extraordinare: juxtapunerea primului sarut cu sarutul de regasire a celor doi si fugitivul flashback in care ni se dezvaluie ca Yukiko a fost violata de cumnatul ei, acesta fiind motivul plecarii sale in Indo-China, unde avea sa il cunoasca pe Tomioka. Dupa acest inceput in forta, Naruse apeleaza la elipse si accelerari temporale pentru a spune restul povestii, insistand asupra catorva reintalniri dintre cei doi si ignorand mare parte din ce li se intampla cand nu sunt impreuna (casatorii, crime etc.) Unele secvente de tranzitie - in special cele de inceput, in Tokyo-ul anului 1946, dar si pe parcurs - sunt filmate aproape in stil documentar (debarcarea repatriatilor, ceremonia comuna din Templul Zeului Soarelui etc.) Naruse dovedeste o mare princepere in a folosi si mentine tehnici moderne de povestire cinematografica pe parcursul intregului film si, din acest punct de vedere, cred ca pot considera filmul ca fiind ahead of its time. Si pe buna dreptate, fiinca suntem cu cativa ani buni inainte de nouvelle vague, inainte de "Hiroshima, mon amour".

Si daca tot am ajuns aici, este evident ca filmul este despre starea Japoniei de dupa WW II, din care aceasta probabil inca nu isi revenise la momentul in care filmul a fost facut. Modul in care Naruse surprinde aceasta lume lipsita de sansa, de directie nu este menit sa menajeze spectatorul: somajul, "ocupatia" americana care ofera o sansa in plus pentru prostitutie, aparitia vracilor care promit vindecari miraculoase etc. E surprinzator faptul ca nu se aminteste deloc de Hiroshima si Nagasaki, iar razboiul de-abia este mentionat si atunci amintirile invocate sunt mai degraba placute.

Yukiko si Tomioka sunt, bineinteles, cei prin intermediul carora ajungem sa cunoastem Japonia de dupa razboi. Povestea lor de dragoste, marcata de frustrari, respingeri si sortita esecului tragic, pare sa mearga in paralel cu cursul istoriei. Ceea ce nu inseamna ca cei doi nu sunt croiti in trei dimensiuni si ca Naruse nu are o atitudine umanista. Cred ca geniul acestei pelicule este ca ne atrage in interiorul acestei relatii, ca ne lasa sa ii cunoastem pe amandoi destul de bine, ceea ce face ca secventele-cheie ale filmului sa fie cu atat mai devastatoare (finalul in special), iar apoi dupa aceea ne lasa sa ne gandim la restul "mesajelor sociale" pe care filmul vrea sa le transmita.