|
Actually, articolul lui Eco poate fi - cel putin din punctul de vedere al concluziei - parafrazat si in cazul "Citizen Kane". Dar, in loc sa fie o colectie de clisee, Kane e pur si simplu o colectie de inovatii de limbaj cinematografic, care sunt folosite pentru prima oara coerent si unitar. Multi se grabesc sa ne aminteasca ca flashback-urile sunt mai vechi decat lumea, ca sharful adanc a mai fost si el folosit, ca miniaturi si decoruri similare poti sa gasesti oricand la expresionisti si asa mai departe. Adevarat, dar eu nu imi amintesc vreun film al perioadei respective care sa fi fost in stare sa le foloseasca pe toate atat de elegant si de... motivat.
Este la fel de corect faptul ca a devenit un fel de simbol al cinematografiei americane, la care isi raporteaza creatiile ulterioare, lucru care nu e neaparat folositor. In mod sigur, o buna parte din aura din jurul filmului a fost creata de Welles ca "personaj" in lumea Hollywood-ului (excelent atat documentarul din 1996 cat si filmul ulterior de la HBO despre subiect), precum si de scandalul cu Hearst. Dar ce ar fi Tinseltown fara astfel de legende care sa mearga mana in mana cu monstrii sai sacrii?
Comparatiile pe care le amintesti cu filme ale vremii sunt (in opinia mea, desigur) de-a dreptul hilare. Poate ca as putea sa fiu de acord cu afirmatia: "Citizen Kane is overrated", dar in nici un caz in fata unui "Casablanca", "Gone with the wind" sau alte telenovele de genul acela. Nu stiu daca ai avut ocazia sa vezi un 'How Green Was My Valley" de exemplu, but let me assure you: it is as melodramatic as a film could possibly ever get. Poate ca Welles nu a reusit sa scoata din el sau din restul distributiei performante covarsitoare (desi pentru niste actori de film in marea majoritate neprofesionisti sunt, din nou in opinia mea, de-a dreptul fantastice), dar oricum sunt mai "credibili" decat multi dintre cei pe care ii amintesti ca exemple pozitive.
Bergman are dreptul, ca si tine si AFI, la propria lui parere despre care sunt valorile din istoria cinematografiei. Insa banuiesc ca in spatele limbii ascutite statea si un gram de invidie profesionala pentru cineva care din motive poate nu intotdeauna strict "de specialitate" a ajuns sa fie considerat un titan al cinema-ului si opera sa de capatai sa fie data ca exemplu peste tot in lume. Totusi, cred ca nu ar fi in stare sa nege farmecul autoironiei news-reel-urilor, compozitiile impresionante, constructiei nelineare, a cadrelor cu straturi si straturi de semnificatie adaugate din detalii ca un simplu truc de perspectiva si asa mai departe. In caz ca poate te-a plictisit filmul prea mult pentru a avea rabdarea de a incerca sa intelegi toate aceste moduri de "citire", iti recomand sa privesti DVD-ul cu comentariul lui Ebert activat, care in stilul sau tipic semi-superficial reuseste totusi sa explice de bine de rau intr-un limbaj simplu si accesibil multe dintre "adancimile" filmului.
Salutari,
Andrei
|