|
87. Călărețul de pe lună
De ce te miri, călărețule de pe lună?
Că luna e rotundă precum Terra,
Sau fiindcă te pot vedea în nopțile senine,
Când bolta presărată cu stele micuțe lipite,
Joacă alături de puzderia de stele adevărate
Când clopoțelul Nopții duios sună?
2006
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|