View Single Post
Old 16 Aug 2018, 22:19   #90
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880






81. Alba-i mantie

Alba-i mantie groasă peste trandafiri,
Scumpă-i, țesută cu flori,
Sub stelele ce stau să apară-n câmpii, puzderii,
Sub-mpărăția iernii, cerului de urgii.

Un fulg-i sculptat cu magie,
Cum-mi doream eu a fi-n creație,
Să ghicesc forme de petale veștezite,
De trandafiri, flori pe pământ culcate.

De capricii vremelnice-s-nvinse,
De pensulele invizible-s ninse,
Am decorat cum am vrut-n alb,
Încât și ultimul brad din orizont era dalb.

Înăuntru, pe masa cea pătrată potrivită ferestrei,
Casa cea veche primind căldura sobei,
Și mănunchiul sărac de trandafiri roșii cei proaspeți,
Nu-nfruntau reflecțiile crengilor copacilor-nalți.

Mătăsuri ce ard, vieți ce trăiesc,
Muzici ce șoptesc, țesături ce se croiesc,
Țin toate grosimile reci afară, departe,
De tot acest roșu cald ce se află-n toate.

Lunga cărare părea a duce-ntr-o lume și mai albă,
Sfârșitul ei invitându-mă a porni-n frig uitând de calda sobă,
Purtându-mi pașii către rama ușii-nchise,
Și să ies de aici voiam-mpinsă de lemnele arse.

Chemată ca o frunză, ușoară, de toate aceste vrăji și vise
Îmbrăcată ca uimirea, -n zări gri, o pasăre neagră apăruse,
Rătăcită era, mi se pare, omisă de uituca toamnă,
Și lăsată de izbeliște de această nouă și neștiutoare iarnă.

Pașii mei par că prind umbre pe podeaua de lemn,
Ușa grea desprinzându-se din lungul ei somn,
Și descopăr o răcoare ce-mi era necunoscută până atunci,
Alături de toți copacii singuratici ce s-au plantat cruci.

Din casă ies-n grădinile cu străluciri de rubin,
Crește entuziasmul tocmai când gerul-și varsă al său venin,
Natura iar-i adormită-n acest ceas,
Și iarăși discrețiile-mi șopteau de al ei glas.

Flori de iarnă vii-mi fac alee să pășesc către inima ei,
Când un fulg timid mi se prinde-n mână, omagiu artei,
Și-l priveam cum absorbit de mine se topea,
Astfel murind, rău de el-mi părea.

Peisaje albastre pictate de aceste ierni tremurătoare,
Alba-i mantie peste codrul de aproape departe mi se pare,
Și mă plimb-n neștire printre alți trandafiri de zahăr,
Călcând ușor cu sufletul, zăpada să n-o supăr.

2006
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif