77. Dansul lebedei sau Dansul cerului
Lebăda neagră se leagănă
La serenadă mergând senină,
Mersul ei de basm
Fiind pe lacul calm.
Îndrăgostită-n veci fiindcă așa crede,
Netulburată, se strecoară printre unde,
Privirile mângâind-o s-o-mbie,
Către floarea de nufăr vie.
Legănată de dantela apei,
Fluturată pe linia transparenței, admirată de zei,
Dansează
Neîntrecut de frumoasă pe lunga rază.
Inima ei de pasăre,
Cu ușurătate necunoscută mie, se leagănă ca o floare,
Ușoară ca o pană invizibilă-n Univers,
Grăindu-mi într-un limbaj străin...neîntors.
2006