Horia-Roman Patapievici,născut la 18 martie 1957,Bucureşti,in *Omul recent*,Editura: HUMANITAS,2006/**Suntem cu totul scufundaţi în epoca omului recent.Unde?În timpul-pîlnie,rotiţi din ce în ce mai rapid,în scurgerea care se-afundă infinit în abisul finitudinii,spre orificiul scuipătoare.Oamenii de azi sunt cei mai bine hrăniţi,cei mai prosperi,cei mai liberi (sub raportul deplasării în spaţiu) pe care i-a cunoscut umanitatea.În acelaşi timp,sunt oamenii cei mai slabi de înger,cei mai dependenţi de confort şi de consum,cei mai aserviţi bunului plac al liberului arbitru,cei mai puţin autonomi în judecăţile lor,cei mai gregari (faţă de Stat),pe care i-a cunoscut vreodată umanitatea.Întotdeauna s-a spus despre ei că sunt noi, că sunt înnoiţi.Cîntăriţi,sunt însă prea lejeri.Evaluaţi,sunt de tot greoi.Omul recent este omul care,oricît timp ar trece peste el şi oricîtă vreme l-ar şlefui,tot rudimentar rămîne.Pentru că acest tip uman nu se mai poate sprijini pe existenţa vreunui suflet,nici al lui şi nici al lumii,el nu mai are resursele de a întemeia nici tradiţii şi nici măcar datini.Este omul care,de îndată ce şi-a amputat trecutul pentru a sări mai repede în viitor,descoperă că prezentul nu îl mai poate adăposti,iar viitorul nu există.De ce?Pentru că şi-a pierdut prezenţa.Omul recent este omul care,dorind să se sature de toate fenomenele lumii,stăpînindu-le,posedîndu-le, schimbîndu-le după plac şi pătrunzînduse de toată materialitatea lor,s-a trezit într-o bună zi că nu mai este decît un epifenomen al curgerii,scurgerii şi prelingerii lor.Este momentul cînd Gregor Samsa,după o noapte agitată de vise neliniştite,se trezeşte dimineaţa metamorfozat într-un uriaş gîndac.Pe noi,oare,cum ne va găsi dimineaţa?**
***
Noi spunem
rin ştiinţă,omul stăpîneşte Natura.Dar care Natură?Înainte ca Bacon şi Descartes să facă această afirmaţie,natura a fost intens şi îndelung prelucrată,pentru ca ea,sub chipul naturii galileo-newtoniene,să poată fi în genere stăpînită.Înainte ca fizica să o descrie în aşa fel încît să o poată stăpîni,Natura a fost pregătită,în acest scop,de munca filozofilor.Dar numai această natură a putut fi stăpînită.Să nu ne iluzionăm că posedăm cu adevărat altceva:nuputem băga în buzunar decît ceva de forma şi mărimea buzunarului.În privinţa restului,sunt inconştient parcurse două etape istorice:la început,restul este partea nedorită:nu se regăseşte în buzunarul nostru pentru că nu l-am considerat demn de a fi posedat;în final,cînd devine evident,retrospectiv,că restul fusese,poate,lucrul cel mai important,nici nu ne mai trece prin cap că problema lui nu este,în fond,decît problema buzunarului nostru.Inaccesibilitatea lui Dumnezeu pentru noi,azi,este în întregime o chestiune de inadecvare a 'buzunarului'.Dar pentru noi,bigoţi ai unui decupaj croit cîndva în secolul al XVII- lea,buzunarul pe care îl avem este unicul:am uitat că mai sunt posibile şi altele.Relativismul contemporan profesează relativismul numai atunci cînd te descurajează să crezi în ceva absolut:redevine absolutist de îndată ce alte viziuni despre valoarea cunoaşterii intră în concurenţă cu el.
***
Cînd se luptă cu mizeriile materiale ale vieţii,pentru a le supravieţui ori pentru a le învinge,orice om este transfigurat de prezenţa unei lumini spirituale.În lupta cu ceea ce vrea să depăşească din condiţia sa actuală,omul,orice om,este o fiinţă înalt spirituală.De îndată ce trăieşte confortul,adaptarea satisfăcută şi instalarea în comoditatea propriei vieţi,limitat la problema procurării satisfacţiilor sale materiale (în sine,trebuie să accentuez,perfect legitime),omul,orice om,îşi pierde lumina spirituală,devenind,în sens etimologic şi propriu,un animal civilizat şi confortabil.Răpus de nevoi,omul emană spiritualitate.Satisfăcut de confort şi binefaceri,omul se reduce pe nesimţite la animalitate.Nu este animalitatea sălbatică şi agresivă cu care ne-a obişnuit literaturadetracaţilor,obsedaţilor,degeneraţilo r,bolnavilor şi anormalilor.Nu.Este animalitatea calmă,politicoasă,agreabilă,bine crescută,profundă în ireversibilitatea ei,superficială în psihologia şi nevoile sale,animalitatea domestică şi generoasă pe care încă literaţii nu au descris-o.Noul duşman al umanităţii nu mai este,ca în trecut,bestialitatea barbarului,ci docilitatea blîndă şi tîmpă a acelor animalele domestice care reprezintă adevăratul tip omenesc (inuman,fireşte) pe care îl produce şi reproduce civilizaţia noastră exclusiv comoditară şi arogant materialistă.
***
Pentru a fi cu adevărat înnoită,viaţa din noi ar trebui să înceteze să mai fie doar recentă.Căci esenţa modernităţii pretinde omului să fie întotdeauna în pas cu tot ceea ce apare ca fiind mai nou,mai recent,mai original,mai arbitrar,mai în afara cărărilor lăsate în urma lor de oamenii care ne-au precedat şi care,pînă acum,ne-au ghidat paşii.Iar în absenţa acestor urme,fără o ancorare în Duhul prezenţei lui Dumnezeu,drumul pe care mergem se prăbuşeşte în abis-el este deja un abis.
***
(Deci:fiţi moderni! dar–nihil sine Deo)
https://adevarul.ro/cultura/arte/fil...106/index.html