119. Metamorfoza iubitului meu arbore
Din sufletul meu, robul tău,
Petala albă de măr,
Udată de roua dimineții,
Plină cu flori de lacrimi,
Se trezea somnoroasă.
Din statuie de lemn cu mucegai,
Am prins formă și grai de om.
Gânduri inocente, scuturate,
Curse din izvorul sufletului meu,
Ce tresălta la auzirea numelui tău,
Vrăjită de copilăria ta.
Privește tabloul pictat pe cer,
Cu nori dantelați,
Și mă vezi zări fericită
Când dansez cu vântul
Pe toată marea verde,
Și te iau cu mine
De unde ești,
Jos, sub mantaua largă, mare,
Aici, deasupra norilor,
Să te scot din toată această lume sumbră,
Plină de amintiri spinoase,
Ce ți-au lăsat doar cicatrici,
Hai, uită-ți frunzele plastifiate,
Doar sunt aici,
Nu te mai hrăni cu moarte,
Sunt plină de viață,
Nu te mai uita-n trecut,
Îți ofer viitor,
Doar să te urci pe mine
Și vei ghici plinătatea liniștii.
2007