Originally Posted by Alex Leo Serban:
faza cu misa coboara filmu in derizoriu 
i mean - wtf, tre sa fii yoghin k sa intelegi/simti filmu asta sau c?? |
nu tre sa fi yoghin, normal, insa ei au un anume apetit pentru genul asta de povesti, unii dintre ei, cel putin. le vine ca o manusa, semnifica puternic in anumite zone puternic irigate in cursurile parcurse. mai ales fiindca in fintina is atit de amestecate simbolurile, cred ca le este un material perfect! (pe mine ma distreaza ast apetit al lor, pentru ca eu nu prea gust nostalgiile paradisului imbraacte in straie buddhiste, shivainiste, or de care or fi.. la fel cum nu prea gust idealizarile amoroase in sferele religiosului...)
si nu gust aceste fierturi filmice care care mizeaza pe ele. iar fintina mi se pare un fel de cazan in care Aronofsky a pus la fiert toate ingredientele lumii cautind a face o garnitura culturala magico-religioasa orient-occident pentru un hamburger american (eterna si fascinanta it's all about love - ea e haburgeru) : pe farfurie arata bine - ca imagine, e hipnotic, dar atitea condimente iti anesteziaza papilele (pe mine ma durea si stomacu dela filmul asta, am o constitutie mai sensibila
, relationez doar cu scriitura ce se transforma in imagine in 2046, WKW)... iar daca nu ar fi condimentele alea... filmul nu ar avea niciun gust, caci junk foodul e... no, din cauza condimentelor unii vor spune ca.. mama, ce maiastru a inglobat tot universul intr-o poveste de dragoste. cum le-a mai legat DA si le-a dat sens.. ce bucurie si simfonie in imagini a inchinat iubirii...foarte bine, ferica de ei.. dar pentru mine inseamna doar ca au un stmoac mai puternic si ca suporta mult mai mult nimic decit irupe din fintina... cind montezi o poveste pe un calapod ce tine de intregul univers, eu suspectez ca nu prea ai nimic de spus, in fapt, si prin largirea nimicului la intreaga creatie cauti sa ii dai vreun sens - pina la urma omu' tot va gasi ceva sa-i placa...
daca e sa ramin in subiectu filmului si la o relatie a lui cu realitatea vazuta de mine, cel putin: prezinta o situatie de criza - lupta si durerea incercarilor Jackmaniene de a-si salva sotia, nereusita, durerea nereusitei... ok.. deci tipu e tot timpul in criza! or' din toate crizele pe care le-am vazut sau trait intr-o oarecare realitate.. niciodata nu am simtit ca lumea, universul s-a oprit vreun moment pentru a lacrima in drama observata! insa, ceea ce e interesant, e intelepciunea, sau tandra indiferenta care te cuprinde imediat dupa criza. aia e intr-adevar savuroasa... prin ea totul e simplu (adica nu are aerul prefabricarii, artificialului) si interesant in relatare... aia-i folosita in scrierea sa de Tony Leung in 2046...
despre criza amoroasa ii vorba si in Chungking Express, de ex... da' acolo disperarea e privita cu ironie fina... e de-a risu' plinsu', ca in viata. aci e ca in viata dela Hollywood! probleme serioase, gogule!.. se moare... si noi vrem sa fim nemuritori ca iubim.. ca ne iubim sotiile.... nu nu, Aronofsky vrea sa fie nemuritor, ca se crede el desteptu' pamintului!