21. Simfonia ploii de toamnă
Cerul posomorât al toamnei,
Pe câmpia veștezită,
Vărsa lacrimi grele
Și nu va mai răsări soarele.
Toate frunzele moarte
Ca-ntr-o furtună zburate
Înnegresc cerul trist...
Peisajul neputând să-l gust.
Odată, frumoasă și uscată,
Acum - natură moartă.
Nobilă Toamnă,
Te privesc în această poezie.
Priviri monotone și despuiate,
Cuvinte încercănate
Pe o frunză udă
Și pe alte frunze moarte.
Mai fuse și ultimele raze - uitate
Pe altarul cerului gri
Iar norii albi călători...
Imaginile lor sunt pierdute.
Plouând, plouând întruna
Cu lacrimi multe
Precum nici una
Dintre toamnele înstărite...
Buline de apă pe bluza naturii,
Flori de lacrimi
Ce țes simfonii cu vântul
În note asurzitoare!
Baloane transparente
Se zăreau în zări
Sub privirea mea se spărgeau
Călcând griul monoton al străzilor.
Simfonia ploii de toamnă
Se lucrează și se auto-perfecționează
În această primă dată
Când sunt o buimacă spectatoare!
2005