[rvn]

ma bucur ca turneul m-a impins de la spate sa vad "Reprise". o incercare timida si esuata prematur, mi-a rapit placerea de a vedea un film deosebit, mult mai devereme decat acum. pana la urma, sunt convinsa ca a meritat asteptarea, fiindca, "Reprise" este genul de film care-ti pune la grea incercare disponibilitatea de a te conecta la stari emotionale complicate, care iti pot accentua (greu de crezut, dar fara sa-ti dai seama, chiar asa e), proprile angoase, propriile neimpliniri, chiar daca ele nu au o legatura propriu-zisa cu cele ale protagonistilor din film. rar am vazut intr-un film atata pesimism, mai ales ca, personajele au o varsta atat de tanara. in ciuda acestui lucru, viata pare sa se fi scurs aproape total din substanta lor, lasand loc unor framantari interioare asemanatoare cu nebunia. cauza: creatia. arta cere sacrificii la care niciodata nu renunta, iar "Reprise" este un exemplu cum nu se poate mai bun in sensul asta. minunat ales locul. o tara nordica, civilizata si prea putin tangibila din punt de vedere cultural, mai ales pentru noi, cei cu spirit latin. de aceea, la prima vedere, filmul pare putin cam incremenit in atmosfera locurilor de bastina ale regizorului (superba, deatfel) si pana nu se desclesteaza gura povestitorului, cand inapoi, cand inainte, marea problema existentiala care-i deprima pe cei doi blonzi, este ascunsa sub mici manifestari nevrotice care par a fi ifosele unor baieti care au stat cu nasul in carti de cand s-au nascut. si poate chiar asa e, din perspectiva unora, pentru care, viata, inseamna sa te lupti cu mizeria si saracia. dar asta este mult prea banal in ciuda faptului ca, intotdeauna, dramele lor impresioneaza pana la lacrimi.
nimic patetic in Reprise si totusi exista foarte mult dramatism. relatiile sentimentale ale lui Erik si Phillip, mai ales acea dintre Kari si Phillip, mult mai intens exploatata, ca etalon, sunt liantul dintre doua lumi, una aflata in sfere mult mai inalte,dar foarte rece, lumea in care cei doi traiesc si creeaza si cealalta, mult mai "pamanteana", mult mai vie si calda, lumea in care cei doi pot iubi, pot simti realitatea senzatiilor erotice atat de vie, de palpabila, asa cum, actul creatiei literare, oricat de multa satisfactie ar fi adus, niciodata nu ar fi putut inlocui nevoia, dorinta de a experimenta relatii de iubire normale, asa cum majoritatea oamenilor le au, in mod atat de firesc, incat toata filozofia vietii se rezuma la asta.
incapacitatea lui Erik si a lui Phillip de a se implica emotional in relatii de iubire, izolarea, starile depresive, sunt atat de bine sustinute interpretativ de cei doi actori, incat, filmul, devine datorita lor, o mica bijuterie a genului. intre ei, Kari, personajul feminin cel mai bine conturat, interpretat la randu-i, cu o expresivitate marcata de blandete interioara si exterioara, de o actrita foarte potrivita si fizic, pentru rol, este un fel de punte intre cele doua personaje masculine. ea este cea care-l rapeste pe Phillip din mrejele creatiei, ii consuma energia, obligandu-l sa dedice relatiei de dragoste, acel spirit creator care l-a scos din anonimat si datorita caruia a avut succes. cele doua iubiri obsesive, incompatibilitatea dintre ele si incapacitatea individului de a putea trai cu ele,ca intr-un dublu mariaj, mi se par ideile de referinta ale filmului, iar asa cum a fost pusa problema lor in "Reprise", a fost cum nu se poate mai bine.
din partea mea, un 4.