Blazing Saddles (1974)
Daca am aduna toate filmele pe care le-a semnat Mel Brooks si din ele am selecta doar poantele reusite si parodierile de calitate reunindu-le pe toate intr-un singur lungmetraj, probabil ca acesta ar deveni, daca nu o noua capodopera a cinematografiei universale, ce sa se alature in selecta galerie a celor ce deja erau incluse acolo, atunci o comedie monumentala cu siguranta. Dar cum asa ceva nu este cu putinta, ramanem deci cu fiecare productie in parte, cu momente atat bune cat si cu cele nu tot atat de reusite. Titlul de fata este in varful ierarhiei perseverentului regizor. (chiar primul dupa umila mea parere)
Scenariul, ca si intriga si evolutie, este mult peste media cu care ne-a obisnuit acest cineast. Din punct de vedere umoristic, nu e o constructie rupta din soare, cum nici o realizare a lui Brooks nu e. Insa cele cateva momente de certa calitate lumineaza tot acel intuneric de mediocritate in care se scalda restul peliculei. Toate glumele grosolane, toate momentele de prost gust (si nu numesc prost gust sau grosolan tenta sexuala explicita, ci maniera in care sunt acele situatii ecranizate si reprezentate vizual), par ca denoata o graba sau o elaborale a scenelor in pripa. Senzatia e ca doua filme realizate in acelasi an sunt prea multe chiar si pentru un conducator de proiect cu o experienta atat de vasta.
Regretul cel mai mare e ca nu am reusit sa identific, fara ajutor, de unul singur carevasazica, sa identific spuneam, momentele parodiate din alte filme. Nu ma refer aici la genul wester care e parodiat per ansamblu, la cantece din folclorul fara de autor sau la sunete si exprimari specifice vietii in vestul salbatic. Nici macar la galopul spre apus ori la cina din jurul ceaunului cu fasole nu fac referire cand spun ca nu am reusit sa identific elementele reprezentative ale altor filme. Ceea ce doream sa pot identifica erau momentele acelea emblematice ale diferitelor productii si care aici sa fie satirizate cu mult umor. Am incercat ulterior o documentare pentru a vedea daca lipsa mea de cultura cinematografica e de vina sau poate, speram eu, referintele sa se faca spre unele filme fara prea mare notorietate. Imi doream sa fie vorba de cea de a doua situatie, va dati seama. Asa ca va imaginati ce dezamagire am simtit cand am vazut titluri ca
The Treasure of the Sierra Madre (1948) ori
High Noon (1952) in lista de spoof-uri.
O fi ... nu mai stiu ce sa spun... Eu unul nu am notat caracteristici care sa faca trimitere catre aceste pelicule emblematice pentru genul pe care cu onoare il reprezinta.
Cele mai savuroase dialoguri vin pe fondul unor conflicte rasiale si asta o spun fara sa am vreo prejudecata de acest gen. Pur si simplu sunt amuzante si atat. Pana si eroul acestei povesti reactioneaza cu umor la jignirile evidente ce i se toarna in fata, iar asta ma ajutat si pe mine sa depasesc unele bariere mentale si sa ma amuz la lucruri deloc amuzante in alte circumstante. Stau acum si ma intreb, daca s-ar fi substituit cuvantul "negru" cu toate derivatiile sale intalnite in film, cu nationalitatea pe care o am de exemplu, cea de roman, as mai fi gustat respectivele glume? Foarte probabil ca nu, cel putin nu in aceeasi masura in care am gustat gluma in varianta originala. E o tema serioasa de reflexie asta si aplicabila oricarui privitor in parte.
Concluzie: Filmul are momente bune si merita o
nota de 7,23. Ca si comedie nu e ceva de la care sa ai mari asteptari. E adevarat ca standardele in care judecam umorul si lucrurile care starneau odata amuzamentul, acum nu mai au efect asupra noastra; am evoluat. E normal si firesc sa fie asa. Poate la timpul ei, pelicula a reprezentat un exit, o adevarata revolutie in domeniu. Dar evolutia in materie de gusturi este ireversibila, astfel incat analiza comicului trebuie facuta in functie de nivelul actua al fiecaruia. Daca in cazul unei perfectionari tehnice, a unei inovatii de orice fel sau a unei noi ideologii pe care sa o dezvolti in cuprinsul creatiei tale, meritele raman consemnate in anale, cu umorul lucrurile nu stau deloc asa. Acest element al unei opere este mai volatil ca toate celelalte.
Ca o gluma de inchidere, o sa spun doar ca Brooks ramane in anale cu ceva legat tot de anal, mai exact prima scena ce incearca sa amuze si in care se foloseste flatulatia in grup. Acum depinde de deschiderea fiecaruia daca poate sau nu sa considere asa ceva amuzant. Personal, nu m-am simtit vitriolat dar nici nu m-am imbatat doar cu atat. (putin ametit de atatea gaze? ...poate.
)