„Totul e bun ieşit din mîinile Creatorului şi totul se corupe intrand în acelea ale oamenilor.Ne naştem slabi,avem nevoie de forţe.Tot ceea ce n-avem la naştere şi ne va trebui când vom fi mari ne este dat prin educaţie.Educaţia ne vine fie de la natură,fie de la oameni,fie de la lucruri.Care este acest scop al educaţiei?...Cel al naturii.În ordinea naturală,oamenii fiind egali vocaţia lor comună este starea de om”,scrie in"Emile”/“Cei mai mari regi din istorie n-au fost crescuţi pentru a domni;aceasta este o ştiinţă care ţi-o însuşeşti mai bine ascultând decât poruncind”,scrie in "Contractul Social" sau "Omul s-a nascut liber,dar pretutindeni este inlantuit",in,„Discurs asupra ştiinţelor şi artelor”.S-a nascut la Geneva,la 28 iunie 1712,în familia unui ceasornicar elvetian-Isaac Rousseau,mama a murit la naşterea sa,fapt ce l-a marcat şi l-a determinat să scrie în „Confesiuni”-*Am costat-o viaţa pe mama şi naşterea mea a fost cea dintâi dintre nenorocirile mele*,a compus opera „Muzele galante”,devenind cunoscut ca muzician si dramaturg,in 1750 publica „Discurs asupra stiintelor si artelor” care se bucura de mult succes,aducîndu-i celebritatea.Obtine Premiul Mare al Academiei din Dijon,Jean-Jacques Rousseau (1712-1778),considerat unul dintre precursorii socialismului,totalitarismului şi comunismului,reprezentant al Iluminismului,are meritul apariţiei curentului romantic în filosofia europeană,in 1762 publica romanul pedagogic „Émil sau despre educatie” si opera filozofica „Contractul social”,in care postula**Pentru a descoperi cele mai bune reguli de societate care se potrivesc naţiunilor,ar trebui o inteligenţă superioară care să cunoască toate pasiunile oamenilor şi care să nu aibă nici una-care să nu aibă legătură cu firea noastră umană,dar care s-o cunoască în mod profund;a cărei fericire să fie independentă de noi,dar care totuşi să vrea să se ocupe de a noastră;în sfârşit,care asigurându-şi o glorie îndepărtată,în decursul vremurilor,să poată acţiona într-un anumit secol,iar de bucurat să se bucure în altul**sau **“Locurile ingrate şi sterpe în care produsul nu preţuieşte cât munca depusă,trebuie să rămână necultivate şi pustii sau să fie locuite doar de sălbatici;locurile unde munca oamenilor nu are drept randament decât strictul necesar trebuie să fie locuite de popoarele barbare;nici un fel de politie nu ar fi acolo cu putinţă.Locurile unde surplusul de produse faţă de muncă este mijlociu se potrivesc popoarelor libere**/S-a ridicat împotriva autorităţilor timpului,Scrierile sale au deranjat,La 9 iunie 1762 cartea “Emil”,roman pedagogic,a fot arsa pe scarile Parlamentului de Justitie,la Sorbona și Geneva,acelasi destin l-au avut si “Scrisorile scrise de pe munte”,arse în 1765,urmarit pentru conceptiile sale,se refugiaza în Elvetia,apoi în Anglia 1765- revine în Franta sub numele Jean Joseph Renou.Are mai multe de relatii de dragoste,cea mai importanta a fost cu Therese Levasseur,cu care,la vârsta de cincizeci si sase de ani,Rousseau se casatoreste,,are cinci copiii pe care-i lasa in grija unui orfelinat,romanul epistolar"La Nouvelle Heloise" (1761),precum si „Confesiunile”din 1770 au facut din el un precursor al romantismului francez si european,in 1772 a scris „Consideratii despre guvernarea Poloniei”,in 1778 publica „Visarile unui hoinar singuratic”;scrie „Confesiunile “/"Confessions",prima ediţie din 1782,in "Oeuvres Completes" în ultimul deceniu de viaţă,o autobiografie influentă (**Purced la o faptă care n-a mai fost vreodată săvârşită şi nu va mai fi imitată.Am început o lucrare care nu are model,a carei realizare nu va avea imitator.Vreau sa prezint semenilor mei muritori un om în toata integritatea naturii;si acel om sînt eu însumi.Numai eu îmi ştiu inima şi-i cunosc şi pe oameni.Nu sunt făcut ca niciunul dintre cei pe care i-am văzut;cutez să cred că nu sunt făcut ca niciunul dintre cei care există.Dacă nu preţuiesc mai mult,cel puţin sunt altfel.Eu singur.Îmi cunosc inima si am studiat omenirea.Trompeta judecatii din urma sa sune cînd va voi,eu voi veni cu aceasta carte în mana,înaintea Judecatorului suveran.Voi spune sus si tare:iata ce am facut,ce am gîndit,cine am fost.M-am descris asa cum am fost,demn de dispret si josnic,cand am fost bun,generos,sublim.Mi-am dezvaluit sufletul asa dupa cum l-ai vazut tu însuti.Fiinta eterna.. **) - carte publicata postum în 1782.A decedat la 2 iulie 1778,la Ermenonville,lînga Paris,fiind înmormîntat pe insula Plopilor,o insula artificiala de pe lacul domeniului marchizului de Giradin.În 1794 osemintele sale sunt depuse,alături de mormintele lui Voltaire,Emil Zola,Alexandre Dumas,Victor Hugo,la Panthéon,Paris.
***
**Ni se spune că un popor de adevăraţi creştini ar alcătui cea mai desăvârşită societate ce s-ar putea închipui.Nu văd în această presupunere decât o singură dificultate:aceea că o societate de adevăraţi creştini n-ar mai fi o societate de oameni.“Afirm că această societate închipuită,cu toată perfecţiunea ei,n-ar fi nici cea mai puternică şi nici cea mai durabilă:fiind desăvârşită,i-ar lipsi legătura;viciul său distrugător ar fi însăşi perfecţiunea sa**/ Rousseau-Contractul social.
***
„Dumneata,dascălul meu,m-ai făcut liber,învăţându-mă să mă supun necesităţii”/Rousseau,“Emile”
***
J.J.Rousseau in ultima sa scriere"Visarile unui hoinar singuratic",I.C.R,traducerea lui Mihai Șora-**Azi în dumineca de Florii,s-au împlinit cincizeci de ani de când am făcut cunoștință cu doamna de Warens.Avea douăzeci și opt de ani,fiind născută o dată cu secolul.Eu nu împlinisem încă șaptesprezece și temperamentul meu,care se trezea,și de care nu știam încă,îmi umplea cu o căldură nouă inima duduind de viață (..) nu există nimic solid de care să-ți poți lega inima,dar dacă există o stare în care sufletul își găsește un teren destul de ferm pentru desăvârșita lui odihnă și pentru adunarea laolaltă a întregii lui ființe-o stare în care să nu-i pese de timp,în care prezentul să dăinuie fără să se petreacă și fără să scapete,fără să stârnească vreun sentiment de lipsă sau de plăcere sau de durere,de dorință sau de teamă,ci doar pe acela al existenței,de care să fie covârșit,atunci atâta vreme cât ține starea asta,cel ce se găsește în ea se poate considera fericit,bucurându-se,nu de o fericire imperfectă,sărăcăcioasă sau relativă,ca aceea pe care ne-o dau plăcerile vieții,ci de o fericire îndestulătoare,desăvârșită și plină,ce nu lasă în suflet goluri pe care acesta să simtă nevoia să le umple.Așa a fost starea în care mă aflam adesea în insula Saint-Pierre în clipele de visare și singurătate,fie culcat în barca lăsată în voia apei,fie stând pe țărmul lacului agitat,fie în alt loc,pe malul unui râu frumos sau al unui pârâu ce clipocea peste pietriș.**
(**Nu e în puterea oamenilor să-l facă nefericit pe cine știe să vrea să fie fericit.Izvorul adevăratei fericiri se află în noi.**)
https://www.ziarulmetropolis.ro/emil....JY7n83WY.gbpl