[Mercutio]

Jésus de Montréal

Denys Arcand e unul dintre acei intelectuali (asa cum regasim si pe la noi unii) care isi iubesc compatriotii si tocmai de aceea considera necesar sa-i critice prin filmele lui. insa critica e una subtila, el nu se detaseaza, nu se pune in exterior, e mai degraba o autocritica, o autoironie, ceea ce e un semn de inteligenta. e ca si cum ar spune "asa suntem noi si nu e cazul sa ne ascundem, sa fim ipocriti". ideea principala din film mi se pare cumva asemanatoare cu parabola lui Ivan din Fratii Karmazov, cea cu revenirea lui Isus pe vremea inchizitiei. la fel si aici, avem de-a face cu o "intoarcere" a lui Isus. lumea il recunoaste, il adora, el produce, am putea spune, niste "minuni", insa ajunge pana la urma sa fie ars pe rug sau crucificat de autoritati. un asemenea personaj mereu sfarseste asa. pentru ca e incomod, revelatiile facute de el deranjeaza. institutiile religioase sunt mult prea departe de invataturile originale ale lui Isus. prin asociere intelegem ca toate institutiile sunt putrede: si cea artistica si cea ce tine de sanatate. foarte sugestive mi se par trecerile de la secventele care pot fi incluse intr-un film de epoca despre Isus, la cele din actualitate, constrastul creat in felul acesta intre sacru si profan, intre spiritualitate si materialism vulgar, intre sublim si ridicol. autorul e moralist, evident, insa cred ca a gasit o modalitate deosebita, inteligenta, nu lipsita de umor, de a arata mizeria morala a societatii actuale.