125. Zori de zi
Zori de zi
se apropie
treptat…
precum pașii neștiuți ai unei pisici…
precum mersul tăcut al unui șarpe,
precum apropierea ființei iubite,
precum apropierea ceței...
ce se reflectă pe fereastră.
Când o deschid larg, ea mă mângâie,
blândă ca un voal,
ca o fată-n alb,
într-o rochie țesută cu fire de argint,
cu fire de mărgăritar.
Mâna ei fină, cu atingeri alese,
mă încânta,
mă alina încântător de mult.
La suflet, ea mi-e dragă,
iar ferestrele tăcute parcă, de dincolo,
îmi fac cu ochiul, să ies afară,
să-ndrăznesc a prinde de mână Timpul…
Să-l fac să se oprească...
Nu poate fi așa de rău,
o singură dorință am să-i pun:
această ceață să rămână mai mult de câteva clipe,
o clipă să fie o oră!
Să-l roage pe Soare să nu vină acum,
ocupat în ceruri să mai fie…-
Dar,
eu stau aici…
Se mai scurg câteva șoapte ale vântului
ducând cuvinte tainice, către cele neștiute...
Ceasul-și trece limbile și tace,
stă sus, pe marmura rece a șemineului,
iar afară, totul, la fel, tace.
Frunzele culcate, neatinse de nimic,
Dorm, liniștite și netulburate.
Totul e tăcere, parcă așteptând ceva,
un impuls, venind de undeva,
care să întrerupă natura din mersul ei…
Zori de zi în apropiere de sfîrșit,
zori răcoritori precum marmura din dormitor,
mă așteaptă în natură,
să îi culeg ca pe trandafirii albi,
să-i adun și să-i pun într-un vas de sticlă,
poate în acel vas de pe șemineu…
Să le dau glas, iar totul va dispărea,
toată durerea,
toată încătușarea...
Cunoscând puterile ei...
Apă,
răcorești ca vântul când dai viață,
arzi ca focul când dai moarte,
ești grea ca pământul,
ești ușoară ca aerul...
Recunoscând și partea ta frumoasă,
pune-mă-n ceață,
deasă, cât mai deasă,
fă-mă să uit că e o vrajă,
fă-mă să-ți văd pereții albi,
pe care să-i îndrăgesc mai mult decât pereții coliviei mele,
fă-mă să mă pierd
în liniștea ceții minții de odată,
să trec peste vâltoarea ceții-ntunecate a sufletului,
ce parcă fusese, ce trecuse peste mine,
aici, în dormitor…
Ușoară.
Vai! Totul este real!
Sunt în dormitor, iar ceața firavă e afară, dincolo de mine!
Împiedicată de sticlă.
Neputincioasă.
2008
Notă
Când am scris această creație, nu cunoșteam conceptul ceței cerebrale, caracterizată prin dificultăţi de concentrare, tulburări de memorie, dezorganizare, procrastinare, oboseală, lipsă de productivitate, incapacitate de a verbaliza, îngrijorare nejustificată, decizii pripite etc. (sursa:
https://www.csid.ro/lifestyle/psihol...rala-16213913).
Deci, "ceața minții" NU are aceeași semnificație cu "ceața cerebrală", referindu-mă mai ales la golirea voluntară a minții de gânduri sau acoperirea lor, nu la patologia creierului.