|
120. Chipul din oglindă
Ochi pierdut
dincolo,
privirea mi te reîntâlnește
buimacă, de pe altă lume,
aici, în oglindă.
O pânză transparentă
în care se privește cineva
ca un semn al frumuseții
pe care o stăpânește
oglinda…
Mister-i chipul necunoscut
ce mă privește
iarăși și iarăși
căci și valurile mării se bat
în mintea acestui chip,
al oglinzii.
Chipul iluzoriu
ce mă privea dincolo de ea,
suspinând
precum o urmă de apă calmă
dinaintea furtunii…
Este copia mea.
2007
Notă
Aici nu mă refer nici la BDD, nici la narcisism, ci la prima vizionare într-o oglindă a unei persoane ce poate conștientiza propriile multiple versiuni pe secundă și la faptul că oglinda poate deveni o prietenă, o legătură intermediară între cele două lumi ale existenței: cea de dincoace și cea de dincolo. Nu se referă nici la percepție, ci la existența a două versiuni simultane a unui Univers. Oglinda este tratată ca un portal al ființei umane pentru a vedea cum trăiește cealaltă versiune a sa. O idee SF.
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|