117. Pământ negru de amintiri casante
O…, fereastră, de ce nu mă lași
a naturii lumină s-o văd,
o…, fereastră, de ce nu mă lași
să am văzurile colorate de nori,
și să-mi alin privirea,
o…, fereastră, de ce nu mă lași
să iau mirosurile de apă sărată și nisip ud
să cunosc parfumul-ntreg,
o…, fereastră, de ce nu mă lași
cu a mării apă acoperându-mă
să mă dizolv-n valuri ?...
Dâre portocalii …, violet…, galbene…,
culori complementare de frumusețe cerească…
acoperișuri anonime,
ce par atât de mici…, privite de sus…,
și atât de neînsemnate…
în spatele mării…
Bătăi reci-n metalul ferestrei,
ape nestăpânite ce bat-n sticle,
frunze sonore, din alte anotimpuri…
un vin cald, făcut de bunica…,
o plăcintă cu mere plină de stafide …,
parc-mă-mbie-ntr-o călătorie…
cu nori albi și pufoși…
Dar… dârele portocalii mă aduc la realitate…
către propriul pământ.
2007