110. Tumultoasa noapte de pe șes
Uitându-mă la stelarul des,
spectacolul cu lumini de flori curgătoare,
bătea-n ploaia ce suna nostalgic,
fără fâlfăiri luminoase, pe cerul negru paralel, de vară.
Astăzi, altădată-n antichitate, în altă eră glaciară,
mai sună pe o geană de planetă,
întotdeauna, veșnic.
Și știu că vătămarea de vânt și tristețea așternută pe natură,
se vor spulbera tumultos,
când noaptea va înflori cu stele din ce-n ce mai apropiate,
și mă voi plimba de-a lungul șesului,
să privesc nopțile noi de toamnă ce vor veni pe munții românești...
Dar, cu ploaie sau fără, cu stele sau fără, cu mine sau fără,
tumultul se va ivi-n noapte.
2007