(vedeți bine, a fost întoarsă cu susul în jos)
(vedeți bine, a fost întoarsă cu susul în jos)
114. Șirul de pași pe deasupra norilor
Ți-am prins după ureche, o floare din chipul lunii,
astfel, părul tău sălbatic era luminat-n stele.
Mi-am transformat inima într-o floare
și am prins această floare în privirea ta,
iar luna ne zâmbea.
Zâmbet de lumină scris de o mână-nțeleaptă-n nisip,
mărturie-n semn de poveste, cu litere și cuvinte ce-n negru ajung,
deschizând toate drumurile de vise și le ung.
Păci sufletești se urcă la loc de cinste,
și-mi aluneca mâna de a iubi inima nopții ce veghea asupra iubitei mele mări.
Păr cu onduleurile valurilor, mângâind plaja,
mal iubit de valuri ușor înspumante,
nisip fin străbătut de pașii îndrăgostiților,
ce dispar precum siluetele negre-n depărtarea plajei,
și cândva, chiar fără glas, marea striga după ei…
În mirajul din orizont, parcă-i auzeam chemarea beată,
fără inspirație, acel moment se pierdea prin șoaptele noastre,
sau se va fi păstrat în memoria Universului,
chiar dacă tot ce atingea marea se preschimba în ud,
și uscăciunea devenea o amintire, cu timpul uitată…
Magie pentru creduli, mister pentru naivi, realitate pentru ignoranți și enigmă pentru savanți.
2007