[c.ghevara]

Djinjis, nu atmosfera e importantă, chiar discutăm. Nu scenarii la naftalină, nu victime etc. Mie nu-mi pasă de "nedreptatea sistemului". Îmi pasă de eficienţa sistemului. Mie mi se pare că scenariul este cel mai important element al unui film. Cele patru criterii în funcţie de care sunt evaluate scenariile la CNC sunt (poate voit) subiective. Corect ar fi să evaluezi un scenariu în funcţie de subiect, structură, personaje, calitatea dialogurilor şi alte lucruri, cât de cât, obiective, măsurabile. Desigur, în cazul ăsta, poate că nu şi-ar avea locul în comisie actorul X, scriitorul Y, jurnalistul Z sau operatorul W. Am citit scenariile unor filme româneşti şi mă nemulţumesc. Încerc, aş vrea, îmi impun să văd filme româneşti, dar îmi vine greu - mă plictisesc, mă enervează. Sunetul e prost, muzica e ca inexistentă, povestirea, acţiunea este lungită, tărăgănată, personajele sunt plate, unidimesionale, fără culoare, dialogurile pasabile. Văd câte un film românesc şi am senzaţia că am pierdut timpul, am senzaţia că nu am rămas cu ceva. N-am replici memorabile, n-am scene pe care să vreau să mi le amintesc, n-am tablouri care să-mi taie respiraţia, n-am personaje de care să-mi pese, să-mi fie milă, să le urăsc, să le ţin pumnii ca să reuşească sau să scape... Îmi pare rău. Mă bucur pentru premiile filmelor româneşti, dar premiile nu-mi influenţează părerea, pentru că nu-mi pot da ceea ce aştept eu de la film.
N-am idee câţi spectatori români au fost să vadă 4,3,2-ul lui Mungiu şi mai ales câţi ar fi mers să-l vadă dacă n-ar fi câştigat palme d'or! Ce credeţi?
Poate că n-ar trebui să presupunem de ce nu merg spectatorii la filmele româneşti, ci ar fi mai potrivit să spunem, fiecare dintre noi, de ce NU MERGE sau de ce MERGE la filme româneşti.