- 96 de ani de la nastere,Liviu Ciulei (7 iulie 1923-25 octombrie 2011),un mare regizor de teatru,regizor de film (își face un dublu debut,în teatru,cu "Omul care aduce ploaia",iar în film,cu "Erupția"),anvergură,cultură si longevitate,actor de teatru,actor de film (a debutat în Puck,a jucat Dandanache şi în „Play Strindberg”),scenograf (debutul lui Ciulei peste ocean cu"Leonce și Lena",1974 Washington D.C.la Arena Stage,a impresionat publicul și critica americană prin modernitatea convenției teatrale),a fost profesor-a predat teatru la Columbia University şi New York University,fost director al Teatrului Lucia Sturdza Bulandra timp de zece ani,în 1980,devine director al Teatrului Guthrie din Minneapolis,filmul "Pădurea spânzuraților"(film de două serii,alb-negru,cinemascop) i-a adus definitiv consacrarea în plan internațional odată cu obținerea,în mai 1965,a prestigiosului Premiu de regie al Festivalului de la Cannes,juriul luând decizia în unanimitate,şi,fost la origine,arhitect**Uitându-mă înapoi,am participat la o perioadă în care teatrul românesc s-a exprimat prin multe lucruri frumoase.Sunt bucuros că,undeva,am mâzgălit şi eu o pagină din istoria teatrului românesc.Sper ca cei ce vin acum şi au dreptul să ne ia locul prin vitalitatea tinereţii lor să înţeleagă această misiune nobilă de a stabili prin teatru un fel de arbitru al moralei şi al echităţii.** -
***
"În orice punere în scenă,un punct esențial de început este alegerea principiului estetic director.Această alegere înseamnă chinul unei munci cu tine însuți,nelipsită de îndoieli,de polemici,de ezitări,de încăpățânări într-o atitudine față de text care poate să fie eficace sau,dimpotrivă,să se dovedească un obstacol în spectacol.Trebuie să fii permanent ancorat în concepția inițială.Miile de sfaturi care vin,pe parcurs,de la cei circa 60 de membri ai echipei de filmare,trebuie să le asculți,să filtrezi din ele ceea ce este conform concepției,ce ajută,ce nu alterează,ce nu este numai efect. De multe ori nemulțumești colaboratorii,le ești dezagreabil fiindcă nu le accepți întotdeauna propunerile,pari încăpățânat sau surd,sau absurd, pentru că n-ai timp să le explici «de ce».În fond,acest«de ce»ție îți este foarte limpede,niciodată nu este un capriciu.Fiecare element al
universului filmic are un scop"/Liviu Ciulei,Secolul 20,nr.4/1978
***
Liviu Ciulei în Revista Teatrul,nr.4/1958:*Părerea mea în problema actor de teatru-actor de film este că nu se poate da un verdict care să fie general valabil,că nu se poate spune că orice actor de teatru e bun pentru film,sau că nici un actor de teatru nu e bun pentru film,sau,în sfârşit,că „omul de pe stradă” e bun sau nu,mai bun sau nu,decât actorul de teatru.Cred că s-ar putea încerca o clasificare (nu ştiu dacă e exhaustivă):1) Omul de pe stradă-actor împrumută el personajului propria sa personalitate,oricare ar fi personajul.Bineînţeles,sunt şi printre actori unii,cazuri excepţionale,care fac acelaşi lucru:Jean Gabin,de pildă.Toate personajele lui sunt masive,virile,îndurătoare,lente,etc.2) Actorul de teatru sau profesionistul de film se extinde,ajunge prin interpretare la personalitatea personajului,dacă limitele extensibilităţii egoului său (eu obişnuiesc să numesc acesta „limitele elasticităţii interioare”) îi permit să facă acest lucru.Atunci,însă,când decalajul se face simţit,rezultatul e dezastruos.3) O a treia categorie-cred,cea mai importantă,pentru că mi se pare că ea diferenţiază specia actorului de film,atât de aceea a actorului de teatru,cât şi de „omul de pe stradă”-este aceea a actorului „de farmec”. Sigur că nici pe scenă farmecul nu e de lepădat (vezi,de pildă,actori „de farmec”ca Elvira Popescu sau George Vraca).Dar,în general,hotărâtoare în materie de teatru e forţa interpretativă.Există cazuri,rare,care întrunesc ambele înzestrări;vezi:Greta Garbo,N.Cerkasov,L.Olivier.Totuşi,sumumul în cinematografie îl obţine actorul „de farmec”,un farmec cu totul special, sesizabil prin intermediul filmului,ca,de pildă, Rudolf Valentino,Gary Cooper.Această specie a actorului „de farmec”presupune îmbinarea unor proprietăţi fizice deosebite şi a unei personalităţi de un gen anumit,aptă să deştepte simpatie,aş îndrăzni să spun,proprietăţi puţin controlabile ştiinţific şi care nu se înscriu în vreo metodă riguroasă.Efectul apariţiei unei asemenea personalităţi poate fi asemuit cu efectul provocat de o voce celebră:Şaliapin,Caruso.În teatru,însă,cazuri similare n-au dat rezultate.Aş mai îndrăzni o diferenţiere:ca să facă o artă conformă cu epoca lui,actorul de teatru trebuie să fie un om exersat în a gândi contemporan,în a da sensurilor interpretarea lor actuală.Ca si concepţie şi ca stil.Dar comportarea lui-nu pe scenă,a lui,a omului-poate fi oricare. Forţa lui de depersonalizare şi repersonalizare îl scuteşte de un obligo indispensabil în cazul actorului de film,acela de a fi un om contemporan.Nu cred că un om care păstrează maniere întârziate din altă epocă,de pildă,se poate exprima adecvat într-o artă care,incontestabil,nu se poate naşte decât în acest azi,pe care îl şi reprezintă.În încheiere,am să mă repet
red că verdictul actor de teatru-actor de film-om de pe stradă nu se poate da în absolut;dacă încercăm o diferenţiere categorică,excepţia ne va contrazice,ca întotdeauna în artă.*
https://www.agerpres.ro/documentare/...QTNhkYFnOiEtEQ
https://www.youtube.com/watch?v=d1gN...t7BJM0JN1tV_yE