Shutter Island (2010)
Acum cateva zile am vazut un trailer ce mi-a atras imediat atentia. Parea un film rezultat in urma coliziunii a mai multor genuri distincte. Un amestec de horror, fantasy, gotic romance si drama. Apoi am vazut ca e vorba de
Shutter Island (2010). Cum vazusem acest film in urma cu ceva timp si parerea pe care mi-a lasat-o atunci nu a fost deloc una la nivelul asteptarilor am trecut la revizionare, gandindu-ma ca poate pierdusem ceva; cine stie?
Tot acel trailer cu ale sale imagini sumbre si misterioase nu sunt decat o abilitate de a ambala o marfa spre vanzare. Personajele ce sunt prezentate ostentativ in spot nu sunt altceva decat decoruri ale acelui spital de boli mintale. Ele nu au un rol efectiv in desfasurarea actiunii. Sunt smulse din acea secventa de prim contact a celor doi serifi cu locul unde vor avea de desfasurat investigatia. E pur si simplu o inteligenta miscare de marketing si nimic mai mult. Oricum, efectul s-a produs si drept dovada, am reurmarit un film ce nu ma incantase la o prima vizionare.
Si da, acum pot sa spun cu siguranta ca prima oara nu m-am inselat. Raman la parerea ca filmul propune un tip de naratiune, cea a fracturii de personalitate, foarte abordata in aceasta lume a cinematografiei. De la primii zori ai acestei arte, pana la mult premiatele succese de box-office ale timpurilor noastre, povestea dedublarii, a alienarii si a multiplelor personalitati a fost atacata din mai toate unghiurile si tratata sub toate aspectele. Totusi, asemanarea izbitoare a acestui film semnat Martin Scorsese cu filmul mut al anilor
1920 regizat de Robert Wiene, frapeaza.
Shutter Island e un
Das Cabinet des Dr. Caligari remasterizat.
Povestea veche de aproape 100 de ani este recosmetizata si readaptata unor timpuri mai moderne. Asa apare U.S. marshal-ul Teddy Daniels, care are in spate un trecut incalcit si sumbru, in persoana lui Leonardo DiCaprio. Scopul este de a amplifica naratiunea simpla altminteri. Problema e ca protagonistul filmului nu prea e construit sa fie un serif federal dur si perspicace. Practic intregul rol nu i se prea potriveste fizic, omului DiCaprio, fiindu-i cumva, acest costum de reprezentant al legii, cu cateva numere mai mare. Iar aceasta nepotrivire duce la aparitia acelor paradoxuri in care desi dornic de a dezlega misterul, avantat in a patrunde in cele mai obscure cotloane ale insulei, personajul pe care il intruchipeaza titratul actor este mai permanent speriat si crispat. Ba panicat cred ca e cuvantul care surprinde cel mai bine fizionomia si mimica lui in acele momente.
Regia e buna. A exploatat maxim o poveste arhicunoscuta si usor de intuit ca deznodamant spre partea sa finala. Mai mult, cu atat de putin nu se putea realiza.
Concluzie: Un re-re-remake al unei povesti mai mereu readaptata dar care ca si fir narativ central ramane tot la fel de simpla si de ... acelasi in toate aceste re-ecranizari. Se vizioneaza relativ usor si nu treneaza, ceea ce e un plus. O nota de
7,64 cred ca e exact ce merita.