Născut la 4 octombrie 1934,Bucureşti,despre harul profesiunii**Teatrul este o minune vie pentru că,eu pe scenă şi dânşii acolo,ne influenţăm reciproc unul pe celălalt.Atunci,într-o seară fac o pauză mai lungă fiindcă simt că se poate,altădată mai scurtă fiindca simt că nu se poate.Asta e o chestie pe care o spun mereu.Cea mai scumpă relaţie peste scenă este tăcerea,atunci când şi el,şi eu,şi dansii,şi noi ne ţinem pentru o clipă respiraţia.Ce va să vină?În teatru există acest lucru primar.Construiesc un moment momind atenţia,sensibilitatea receptorului,spectator cum îi spunem noi.Dar nu e bine spus,fiindcă el nu e spectator.Trebuie să fie cu mine împreună,căci,dacă nu e, dacă vorbele mele,situaţia mea,dorinţa mea de a fi..uite asta e scena,asta e rampa,vreau să vină peste voi,să vă fac să fac să înţelegeţi,să vă întristaţi,să plângeţi,să râdeţi şi să întoarceţi către mine trăirile**,Mircea Albulescu,actor,scriitor și profesor universitar,a jucat în sute de piese de teatru şi zeci de filme,a scris proză şi versuri si a publicat șapte cărți,**Desigur,totul este o trecere,dar poate că teatrul,între celelalte surate ale sale într-ale artei,este cel mai aproape de om în truda sa de a converti faptul de viaţă de la trecere la petrecere,gând mult drag lui Constantin Noica.Dar atunci o întrebare vine singură pe buze şi îsi cere dreptul să se rostească în mod neliniştitor pentru conştiinţa estetică a fiecărui truditor într-ale teatrului.Care este esenţa teatrului?**
***
"Pentru mine,un text,fie el oricât de celebru,îsi pierde valoarea în absenţa unui gând cu adevărat creator despre spectacol şi,fireşte,despre rol.Spectacolul de teatru nu trebuie confundat cu textul dramatic.Altminteri-înapoi la lectură,spectatorule! Trăiască viaţa tihnită de cititor! Doar curiosi si generosii se pot metamorfoza în spectatori activi.Restul să rămână...lectori satisfacuti pe deplin de
propria lor viziune,de propria lor interpretare.Ar fi inutil şi chiar imoral să le mai amintesc de arta scenică (după denumirea lui C.Hagemann),de teatrul integral care se impune prin colaborarea tuturor factorilor într-o sinteză excelent orhestrată, permiţând evidenţierea solo-urilor de mare virtuozitate oferind in ultimă instanţă publicului gestul splendid şi superb-risipitor al unei arte atât de complexe cum este o reprezentaţie de teatru.Dar,pentru asta,este imperios necesar ca publicul,cealaltă jumătate care formează împreună cu spectacolul o „Seară de teatru”,să fie la fel de interesat,de inteligent,de talentat.Numai această echivalenţă poate facilita transferul de energie între scenă şi sală,între sală şi scenă.Această traversare a sufletului, peste rampă,în ambele sensuri,conferind serii de teatru,inefabilul care ne face să revenim şi să îndemnăm şi pe alţii să vină la teatru şi să guste din acest elixir minunat şi tămăduitor.**
***
Mircea Albulescu în volumul"Duelul sau Jurnalul actorului care l-a interpretat pe Danton",2011-**Cultiv în arta actoricească pe care o grădinăresc cu o deosebită predilecţie,paradoxul.Cred că paradoxul poate avea,atunci când este manevrat cu inteligenţă şi intuiţie scenică aplicată,poate avea,zic,o funcţie magică în arta actorului.Ori de câte ori mi s-a ivit prilejul,şi mi s-a întâmplat de câteva ori în această jumătate de veac petrecută pe scenă (am început ca ,grădinar amator’’prin ’47),am tentat îngăduinţa Thaliei să-mi ocrotească demersul de a defini stări şi relaţii scenice prin mijloace contrarii accepţiei comune despre chipul lor de a vieţui.Personajele-personalităţi (atenţie,indiferent de întinderea rolului!) sunt nestematele care înnobilează blazonul omului-actor.Semnele de biruinţă.Standardele spirituale ale histrionului.**
(...)
**Aşa cum observa Eugen Lovinescu,teatrul a fost adevărata chemare a lui Camil Petrescu şi tocmai această carieră dramatică i-a fost refuzată în chip dramatic.Cele mai puternice predispoziţii temperamentale păreau anume structurate ca să se exprime în teatru...Numai prin teatru.
Teatrul visat de Don Camilo!
Don Camilo,acum înţeleg,s-a visat Actor!
Dar..Viaţa este întotdeauna mai înţeleaptă decât Ideea şi astfel „moştenim” unul dintre cele mai autentice destine ale unui romancier citadin de talie europeană.Focul nu s-a mai auzit.Cele două siluete înveștmântate în negru-înalt își mai ascund fețele pe după pumnii ținând strâns între degetele înmănușate crosele pistoalelor.
Aerul se parfumează în nuanțe de mov-matinal.
Lumina se întinde leneșă peste crestele cedrilor înlăcrimați.
Brațele dueliștilor coboară prevestind alchimii de taină...
Menite de dirijori osteniți în albe finaluri.
Abia acum li se zăresc chipurile.
Împlinind blestemul...
Stau față în față../(Camil Petrescu versus Camil Petrescu!)**
***
("La mine,în clasă,la Teatru,pe perete este scris acest dicton:„Fii şi nu fă!”.Adică nu te preface,caută să-ţi asumi stările.Dem Rădulescu,Bibanul,spunea:„Eu nu pot să învăţ privighetoarea să cânte”.E greşit numele „Arta actorului”,dat cursurilor ce se fac la şcoala de teatru.Eu pot să-l învăţ pe actor lucruri care ţin de meserie,dar mai departe arta actorului e mai mult decât atât,trebuie să ai şi de la Dumnezeu ce-ţi trebuie.Arta adevărată se întâmplă arar,ţine de talentul de la Dumnezeu.")/-sursa-Simona Chitan,Adecarul.ro.Cultura,8 aprilie 2016 (Interviu realizat in octombrie 2009)
http://stiri.tvr.ro/documentar-se-im...1055.html#view
https://www.youtube.com/watch?v=nxS5...vOlS9xKuVVef3o