[alali]

The Lost City (2005)

Filmul nu are un subiect ce sa atraga. Din contra, este un subiect supraexploatat de cinematografie in general. Totusi productia de fata vine cu o coloratura aparte. Infrumusetata de lumea spectacolului de club, nu de cabaret ci de un club elitist din Havana. Astfel, filmul schimba daca nu registrul, macar decorul si fondul sonor. Superbele piese ce ne incanta pe toata durata peliculei, completate de mici scenete dansante realizate de membrii trupei de spectacol a clubului condus de Fico, (Andy Garcia), dau un parfum cubanez autentic filmului. Spun mici scenete, pentru ca ele nu sunt lungi si plictisitoare ca in musical-uri. Sunt chiar placute si ... foarte bine realizate.
Avand asadar acest decor si acest farmec pur cubanez, filmul parca iese din monotonia predecesorilor ce trateaza acest subiect si reuseste chiar sa captiveze.
Drama, pentru ca este o drama ca toate celelalte, este extrem de realista. Nu avem parte de bravuri tampite, de "eroi" sacrificati sau mai stiu eu ce teribilisme cum ne e destul de des dat sa vedem in astfel de productii. Totul este decent, real, firesc. Cum nu se poate mai bine reprezentata o drama de familie.
Andy Garcia este ... bun (doamne, spun pentru prima oara ca este bun :-0!! ). Joaca acest rol, dpdv al dramei personale, a luptei interioare, impecabil. Trairile, momentele de descumpanire, resemnarile in fata imbatabilului, despartirile, toate sunt reale, traibile, empatice.
Spoiler!
Scenele finale, cu actorul principal plecand in Statele Unite, fac tot deliciul filmului. Asa cum spuneam, nu avem parte de o poveste teribilista de "singur impotriva tuturor", de "dinte pentru dinte", ci de o resemnare si de un nou inceput al unui om ucis sufleteste, ce acum incearca sa se auto reinventeze. Incearca sa inceapa sa simta din nou, dupa ce tot ce il definea i-a fost luat sau mai bine zis a renuntat singur la tot.
Momentele in care practica munca cea mai de jos, un om de conditia lui, sunt interpretate cu o demnitate de care nu il suspectam cum ca ar fi capabil Garcia.
Regia nu o sa o comentez, pentru ca, indiferent ce spun carcotasii, pe mine m-a atins emotia povestii. Asa ca, eu spun ca e ok, ca si-a facut treaba.
Un fim de urmarit, bunicel spre bun, usor deprimant in momentul in care realizezi ce putin inseamna un destin sau chiar destinul unei familii in fata unor evenimente la o scara atat de mare.
Un 7,29!