[Windom]

In continuarea acestui thread, o alta mica bijuterie, obscura poate, pentru unii, dar recomandata cu caldura:

The Man From London (2007)

Prova unei nave brăzdate de umbre, spatele unei jachete din lînă al cărei proprietar stă gîrbovit la o masă, ori secvenţa finală în care camera de filmat zăboveşte cîteva minute bune pe chipul unei femei, pentru ca acesta să poată fii analizat precum un peisaj, toate aceste detalii, prezentate într-o manieră aparte de Bela Tarr, au ceva mistic în semnificaţia lor, alb-negrul creează o atmosferă lugubră, amintind, din acest punct de vedere, de Eraserhead.
La fel ca în cazul lui Tarkovski, cadrele lungi se succed unul după altul, de multe ori trebuie să te uiţi la colţul imaginii pentru aţi da seama dacă se mişcă sau stă pe loc...
Ca şi în capodopera regizorului, Sátántangó, lăcomia este predominantă şi aici, toate motivaţiile personajelor se învîrt în jurul ei. Maloin, un acar dintr-un oraş-port a cărui locaţie nu este precizată cu exactitate, este martor al unei crime al cărei motiv o constituie o valiză cu bani. Făptaşul fuge de la locul crimei iar Maloin intră în posesia valizei. Există o scenă ce merită amintită aici pentru că subliniază una dintre principalele „binecuvîntări” pe care ţi le aduce banul – să te poţi juca cu ei înainte de a-i cheltui şi a se face nevazuti – după ce recuperează valiza, eroul, ia fiecare bancnotă în parte şi o usucă, cu răbdare, pe o sobă cu cărbuni. Însă banii sînt relevanţi doar în măsura în care aceştia declanşează lăcomia personajelor, pentru că pînă la urmă avem de-a face cu o parabolă despre lăcomie...
În film apare şi Tilda Swinton, care pare o prezenţă ciudată aici dar tocmai asta se şi urmăreşte – trăsăturile ei fantomatice se potrivesc perfect în peisaj.
Nu este un film pentru oricine, mulţi vor considera încetineala cadrelor insuportabilă, dar tocmai în asta cred că stă farmecul – asemenea cadre de o intensitate hipnotică îţi ascut simţurile la maxim astfel încît nu ratezi nici un detaliu. Fundalul sonor contribuie la această atmosferă hipnotică – sunetul valurilor, al paşilor, acordurile obsedante ale unui acordeon...
E unul dintre filmele la care nu te uiţi pentru poveste ci , în primul rînd, pentru calităţile sale estetice. Dar, cei care sint interesati de poveste, il pot da pe rapid şi au văzut totul într-o jumătate de oră...

Nu stiu citi dintre voi sint familiarizati cu universul regizorului, ar fi interesant sa aflam mai multe opinii...