De ziua culturii spunem povesti, pentru ca suntem la coltul de lectura.
Problema asta a culturii a existat intotdeauna, pretutindeni.
De cand a fost retinuta in scris, Arhimede είπε (=a zis): „Dați-mi un punct de sprijin și voi muta Pământul din loc”.
Mai tarziu, Eminescu a zis, in caietele sale:
Dumnezeu e un atom, un punct matematic, punctul comun unde se topesc toate puterile Pamantului, spre a constitui organismul de legi, sistemul cosmic.
Astazi, sintetizand cele doua idei, se ajunge la rezultat.
Iar daca e sa povestim, sa amintim in cateva randuri de cel mai mare povestitor de-al nostru. Sunt bune si in decembrie!
Unul e Creangă
A fost odată, unul, Creangă,
Și-a fost mare povestitor.
Dar nu scria povești cu ștangă,
Ca tizul său liberator.
El ne vorbea, întotdeauna,
De Spâni, Harapi, viață și moarte,
Dar nu ca tizul său, într-una,
Ce-a scris numai povești deșarte!
Trecem prin timp, spre al nostru, cu semnificativul dintr-o poveste scurta si frumoasa, pe care am citit-o acum vreun an, despre trei cei mai poeti de-ai nostri, o poveste cu fapte povestite chiar de Nichita Stanescu.
Tudor Arghezi, copil fiind, l-a zarit pe strada pe Mihai Eminescu. Arghezi spunea:
"Ma numesc unul din oamenii in viata care l-au vazut pe Eminescu in carne si oase. L-am zarit pe Calea Victoriei. Trecea prin public un om grabit, fara sa ocoleasca, impetuos. "Uite-l pe Eminescu!", a spus cineva, cu un glas pe care-l tiu minte."
"Arghezi povestea – isi aminteşte Nichita Stanescu intr-un interviu, in 1977 – ca fiind copil l-a vazut (pe Eminescu) pe Calea Victoriei trecand in absenta visare. Arghezi era copil si ce face un copil? Un copil se uita cu ochii lui de copil, curiosi, in ochii tuturor. Tanar fiind, m-am uitat cu ochii curiosi si infiorati de emotie in ochii ascutiti de inteligenta si de sarcasm ai lui Arghezi. Iata cit e de apropiat Eminescu de noi! Ochii mei s-au uitat in ochii lui Arghezi, care s-au uitat in ochii lui Eminescu."
"... cand potrivesc cate un cuvant sau rostesc cu gura cate o fraza in omenia artei, ma intorc si zic: “E gura care a sarutat mana lui Arghezi. E Arghezi, cel care, fiind copil, l-a vazut cu ochii sai caprui pe Eminescu. Si aceasta mi se pare nesfarsit de mult."
"E ca si cum m-as fi uitat in versurile lui cand m-am uitat in ochii lui Arghezi."
Cu siguranta, cineva s-a uitat in ochii lui Nichita, macar o data, si a vazut adevarul care trebuie, si tot asa, si tot asa, pentru ca, in neamul nostru, aceasta este o permanenta.
De tinut minte: educatia este singurul lucru care mentine un popor, un neam.
Orice vis inalt nu se poate realiza intr-o singura generatie. Daca generatia urmatoare nu este educata, iti va vinde intr-o clipa visul si tot ce ai muncit pentru el. Asa e si intr-o familie. Sa ne bucuram de cultura noastra!
