Un ultim rămas bun, **Ne vom spune: ,,Cândva, am locuit cu tine, pe Pământ!”, azi decedată aprilie 26 în Duminica Tomei, 2020 - In Memoriam Clara Margineanu **Am fugit de tot să beau ploaie curată/ Să înțeleg că totul a fost nedrept, altădată/ În locul din care scriu acum, nu voi mai fi**
Oamenii care pleacă nu ne mai încap,
Ne rămân mici, precum hainele din copilărie,
Arată precum paparuda care cheamă ploi în plin potop,
Stricând rima vieții și ceea ce chiar a trebuit să fie
Oamenii care nu pleacă nici n-au nevoie de întâlniri,
Ce e deasupra le întoarce mereu clepsidra din creier
Rochii, eșarfe și parfum, de sub tranșee
Lacrima umilinței, zâmbind, mângâie viața și sap
În mica insulă de timp din amintirile noastre
Lumină și viață, cutreier…
Oamenii care pleacă nu știu că ne vor,
Nici negru tăciune, nici alb orbitor
Oamenii care ne rămân picură sânge dincolo de mască,
Și atunci, statuile încep să își vorbească.
Cei care pot sunt doar cei care ne sânt
Ne vom spune: ,,Cândva, am locuit cu tine, pe Pământ!**
***
("Știam, viața e doar o repetiție, de fiecare zi,
Operație pe cord deschis,
Inima bate invers către o naștere frumoasă,
Ne strepezim prezentul din antume spre postume,
Volante și nomade vacanțele despre ce ar fi putut să fie,
Glisante, ravisante tânjind un pic de cer
Adevărul din noi, o lume cât o poveste, cine știe
Poate nu pălim în acest veac. Ci vom râzbi încet, în carapace
Descântec. Altfel, de unde această pace
De unde atâta putere către căință?
Am fugit de tot să beau ploaie curată
Să înțeleg că totul a fost nedrept, altădată,
În locul din care scriu acum, nu voi mai fi")
https://www.youtube.com/watch?v=DaY6...bEa7jEHfVa8PyM