"Norocu-i după cum şi-l face omul. Trece uneori pe lîngă tine. De nu-l pofteşti în casă, pleacă mai departe", Se împlinesc 30 de ani, se stinge din viaţă la 19 decembrie 1989,prozator, autor de literatura pentru copii si tineret, (cartea "Povesti cu talc", o colectie de basme si legende adunate din popor, profesor de literatură română şi universală şi istorie la Liceul <Gheorghe Lazăr> din Bucureşti, unde conduce, aproape două decenii, cenaclul literar <Luceafărul>, traducator ("Poveşti populare româneşti şi săseşti"), Alexandru Mitru (pseudonimul literar al lui Alexandru Pârâianu), născut la 6 noiembrie 1914, în Craiova, scrie "Din marile legende ale lumii", o antologie de miturile celebre si una dintre lucrarile de referinta, publicată în a doua jumătate a secolului trecut, "Legendele Olimpului", ciclu de povestiri inspirate din mitologia greacă, "o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi", cuprinde două volume – „Zeii” și „Eroii” – pentru care a primit în 1972 premiul Ion Creangă din partea Academiei **Am primit o scrisoare. Suna cam asa: Mos Mitrule! De toate stii matale, spui ici o snoava, colo alta, un basm sau o legenda. De ce nu scrii o carte, ca sa ne spui mai multe dintr-o data? Ca dragi ne sunt povestile batrane; si talcul lor ni-e drag sa-I intelegem!..."Sa stii ca-i drept, mi-am spus. De ce nu scriu? E treaba grea! Multe sunt cuvintele intelepte rostite de popor si nu-i usoara munca a le pune pe hartie. Nenumarate sunt povestile in care, din vechime, omul se razboia, glumind, cu rautatea, lenea, lacomia, trufia si minciuna, zavistia si inselaciunea, fudulia, zgarcenia, artagul, pizma, viclenia si cate or mai fi naravuri. Nu este bici sa usture mai tare decat rasul!" ...Si atatea sunt povestile batrane, ca de s-ar imparti fiecaruia din tara asta cate una si tot ar mai ramane de zece ori pe atatea ...Si apoi, daca-i asa, asterne-te la scris, mos Mitrule! Poate vei izbuti sa inmanunchezi o sama din povestile acelea, create de popor cu talc si intelepciune. Povestea cea mai buna e si cea mai umblata. Vezi care au umblat mai mult pe drum? Pe care le-a indragit mai mult poporul? Si scrie-le cu grija. E treaba grea, mos Mitrule, sa stii!. ..Pune si tu umarul si talcuieste cate o vorba de demult! Mai scrie si povesti dintr-ale tale, c-ai fost indestulat cu bogatii cat par este pe broasca; si ti-a fost viata dulce ca pelinul. .. (Amar peste amar, si-n varful amarului, si firul pelinului!) Nevoia te-a-nvatat destule, ca nu este vreun sfetnic mai bun decat nevoia**
***
"Legendele Olimpului", Alexandru Mitru**= "Cutia Pandorei" :
*Cînd Zeus ne trimite daruri, oricît sînt de ispititoare, feriţi-vă de vicleşug !..către muritori. Bărbaţii s-au ferit în lături, ascultîndu-l pe Prometeu. Numai Epimeteu, titanul, frate bun al lui Prometeu, şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. în acea clipă, Afrodita s-a avîntat către pămînt şi l-a rugat pe micul Eros să tragă iute o săgeată, ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. Eros a tras. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. Ea, ca un fulg, s-a îndreptat către Epimeteu, zîmbind. Şi el le-a glăsuit voios :- Pandora o să-mi fie soaţă ! Voi v-aţi ferit dar eu o vreau.- Iată, acesta este darul ce îl trimite, pe pămînt, prin mîna mea, stăpînul, Zeus, a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorită, ce-o adusese din Olimp. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. Credea că-s daruri preţioase. Cînd colo, din acea cutie s-au ridicat, zburînd în cete, toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. S-au răspîndit minciuna, ura, grija, zavistia, necazul, durerea, suferinţa, foamea şi setea, molimele negre, ba chiar şi moartea, hîda moarte. Toate cu-nfăţişări de spaimă, înaripate, însă mute, s-au răspîndit care-ncotro, umplînd pămîntul şi făcîndu-şi cuiburi în toate cele patru zări Văzînd Epimeteu că ies atîtea rele din cutie, a şi trîntit la loc capacul. Dar prea tîrziu se deşteptase. Năpastele se înălţaseră, şi lumea le purta în cîrcă. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică, firavă şi cu aripi slabe. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei, ca s-o aducă pe pămînt : rele, nenorociri şi boale. Numai speranţa cea firavă avea să fie lîngă oameni, să le-n-colţească-n cugete, în ceasuri grele, în restrişti**
(..)
(Legendele Olimpului nu constituie, în fond, altceva decât o mitologie, dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie, plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor, sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei.Prin toate aceste calităţi, cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen, dacă nu cea mai izbutită).Prof. NICOLAE I. BARBU
***
Alexandru Mitru povestirea "Banul munci"/**Traia odata un om tare harnic, pe nume Petcu. Avea Petcu şi un fecior, care se numea Iliuţa. Cat era ziua de mare, Iliuţa nu ştia altceva sa faca decat sa doarma. Într-o zi, Petcu l-a chemat pe Iliuţa şi i-a zis:- De maine sa mergi la lucru şi sa nu te intorci pana nu ai sa caştigi un galben. A plecat Iliuţa. S-a facut ca munceşte un timp. Apoi i-a cerut mamei sale un galben.- Iata, tata, banul muncit! Parintele a luat banul şi l-a aruncat in foc spunand:- Acesta nu e ban caştigat de tine! A plecat Iliuţa. Era trist ca işi necajise parinţii. S-a apucat de munca. Pe la sfarşitul lunii se intoarce acasa.- Te uita, tata! zice Iliuţa, şi ii intinde un galben cu zimţii noi. Tata il cantareşte in palma şi il azvarle in foc.- Nu, tata, incepu sa strige Iliuţa, nu-l arunca! E galben muncit! Se repede cu mainile in flacari, se frige, dar scoate galbenul. Se lumineaza faţa tatalui.- Vezi, Iliuţa?Aşa e banul muncit. Il preţuieşti cu adevarat!**
***
Alexandru Mitru - *Vai de feciorul care-şi izgoneşte tatăl din pragul casei sale, că fapta lui nu poate fi iertată"- povestirea "Tatăl și cei zece feciori"
***
Alexandru Mitru - "Povești despre Păcală și Tândală"- **Tândală se numeşte. Şi cei din Sărăcani povestesc că Tândală – dar nu e de crezut! – s‑ar fi născut în pădure, sub forma unei gogoşi amare de tufan. De‑acolo – sfătuit de Noroc, un omuleţ ciudat – l‑ar fi adus moş Negru…— Întocmai ca moş Albu pe tine, Păcală!— Mi‑este deci frate de Noroc! s‑a bucurat Păcală. Mi‑ar plăcea să‑l cunosc!— Ehei, îl vei cunoaşte, n‑ai teamă, l‑a încredinţat moş Albu. Cine s‑aseamănă s‑adună. Şi poate c‑o să faceţi chiar unele isprăvi împreună, feciorule, că lumea toată este‑nsetată de dreptate şi de unii ca voi are întotdeauna nevoie.**
https://adevarul.ro/cultura/carti/ci...0e0/index.html
https://www.youtube.com/watch?v=C8oB...UqG_FxvR7JdCpk