26 octombrie,de Sfântul Mucenic Dumitru "Întoarcerea în literatura română a coincis cu revenirea mea fizică (fie și temporară) în spațiul românesc,care îmi fusese interzis timp de aproape treizeci de ani.Probabil că,în ciuda dezamăgirilor inerente și paralele cu satisfacțiile,și asta a contribuit la revigorarea literaturii mele.M‑a scos dintr‑un formalism din ce în ce mai sterilizant.M‑a limpezit.Pe scurt:m‑a ajutat să ies din ghetou.Din marginalizare.Nu e o formulare paradoxală.Pentru cineva care scrie în limba română,centrul se află în România,nu la Paris”,Dumitru Ţepeneag,născut la Bucureşti,la 14 februarie 1937,ostracizat de regimul comunist,exilat în Franţa,i se retrage cetăţenia română"75,a devenit şi scriitor francez,publicând opere în limba franceză (unele sub pseudonimul Ed Pastenague,de exemplu"Pigeon vole",Paris,1988,publicat sub acest pseudonim,roman scris direct în franceză,tradus în română de către autor cu titlul "Porumbelul zboară",Bucureşti,Ed.Univers,1997),lider al „grupului oniric“,alături de poetul Leonid Dimov,şi teoretician al esteticii onirismului (scria „visul nu se poate nara,trebuie să-l prezentăm,să-l reconstituim,să-l scriem,să-l rescriem,să-l fabricăm de la început şi până la sfârşit.Visul cel adevărat,visul nocturn,nu poate fi decât un model pentru naraţiunea onirică.Nu furnizează decât legile,structura,nu şi materia”),carti precum Exerciţii (1966),Frig (1967), Aşteptare (1972),romanul „Zadarnică e arta fugii”într-o traducere numită „Arpièges” (1972),din 1990 scrie din nou în româneşte,trilogia Hotel Europa (1996),Pont des Arts (1998) şi Maramureş (2001),recunoscut ca una din valorile de frunte ale prozei române contemporane,volumul"Nunţile necesare" (1992,premiul Academiei Române),**,Asadar,de ce am început sã scriu din nou în româneste?Fusesem alungat nu doar din tara mea,din România,ci si din literatura românã.Îmi pierdusem cetãtenia,iar cãrþile mele erau interzise,nu se gãseau pe nicãieri,nici mãcar în bibliotecile publice.Desi fusesem considerat una dintre marile sperante ale literaturii de cãtre anumiti critici literari români,ajunsesem,douãzeci de ani mai târziu,aproape uitat.Asa încât,da,am început sã scriu din nou în limba românã,ca un fel de rãzbunare.Una dintre cãrtile mele,care a fost publicatã câtiva ani mai târziu,se chema "Reîntoarcerea fiului la sânul mamei rãtãcite".Nu mã vedeam pe mine ca pe un fiu rãtãcitor.Nu-mi pierdusem calea.**
***
- D.Țepeneag,învolumul"Frig",Ed.pentruLiteratură, 1967 -**„Pătrunsesem într‑o adevărată pădure de felinare.Pâcla devenise mai deasă.Stâlpii felinarelor nu se vedeau,trebuia să le pipăi cu palmele fierul rece și umed.Obosisem.Mă ghemuii la rădăcina unui felinar.Îmi cuprinsei trupul cu brațele încercând să mă încălzesc;apoi mă sculai și începui să țopăi,să mă lovesc cu palmele peste coate,peste șolduri.Ceața mă înfășurase într‑o cămasă de gheață iar frigul mă pătrundea cu cruzime,treptat.**
***
Aude Jeanson-într-un Interviul cu Dumitru Ţepeneag,realizat pe e-mail în iunie 2008 :
-Puteti explica mai întâi diferenta dintre modul în care muzica influenteazã romanul "Zadarnicã e arta fugii" si cel în care influenteazã romanul"Porumbelul zboarã!",iar apoi sã explicati interesul special pe care-l aveti pentru muzicã si,în egalã mãsurã,pentru sah? Cum se raporteazã acestea una la cealaltã?
(..)
-Dumitru Ţepeneag-"În textul francez,cuvântul folosit pentru a denumi notiunea de substantã vitalã e"sân“,în formularea „muzica si sahul sunt cei doi sâni la care se hrãneste literatura mea“.Sânii sunt legati de posesorul lor,sau de autor,ca în deja conventionala metaforã folositã de Tiresias-prin restul trupului,în special prin cap.Unul dintre sâni este de obicei mai mare decât celãlalt–sau,în acest caz,mai important decât celãlalt.De pildã,muzica,mama tuturor artelor,stã la originea artei europene.Muzica este importantã întrucât ea creeazã structurã purã.Tonul sau melodia nu sunt decât pretexte.Sahul este de asemenea structurã purã:câstigãtorul jocului este cel care gãseste cea mai bunã structurã pe tabla de sah.A-l face sah-mat pe oponent înseamnã sã-i impui o structurã ultimã.O moarte resemnatã.Îti pui jos pe tablã regele,îi accepti înfrângerea,dar regele nu moare.Jucãtorul învins poate juca un alt joc de sah.Jucãtorul nu este totuna cu regele.El este,întocmai ca un autor,doar pãpusarul care trage sforile din spatele scenelor.El se crede nemuritor, ceea e,desigur,culmea ironiei.Modelul sau structura globalã a muzicii,precum si a sahului, este totusi starea de a visa.Dacã vrei sã câstigi un joc de sah,trebuie sã descifrezi fiecare miscare a oponentului tãu,intentiile lui secrete,malefice,letale.Asta înseamnã multã bãtaie de cap!Dincolo de simpla aparentã, „continutul latent“ este foarte semnificativ,chiar dacã a fost supus unei anume abstractizãri.Poti pune pe hârtie fiecare miscare dintr-un joc de sah,dar rezultatul va reprezenta doar schema fomalã a miscãrilor,lãsând pe dinafarã ceea ce s-a întâmplat în mintea jucãtorilor în timpul jocului."Zadarnicã e arta fugii" este structuratã muzical într-un mod mai evident:un canon pentru douã voci,s-ar putea spune. Sau,mai precis,rectus si inversus:tema o ia cu un pas înainte,apoi face un pas înapoi,si asa mai departe.Tema este întârziatã de capcane de tot felul,care,paradoxal,asigurã înaintarea.Cazul din "Porumbelul zboarã!"e ceva mai complex.La prima vedere,aminteste de proiectul lui Flaubert de a scrie o „carte despre nimic“.Dar-Porumbelul zboarã!- trateazã mai mult refuzul unui subiect preconceput,asociat cu supunerea în fata muzicii,vãzutã ca o hranã esentialã,ca o sursã a vietii.Nu e vorba despre o supunere în fata muzicii clasice,ci în fata muzicii atonale,care poartã în sine semintele sfârsitului:sfârsitul muzicii,al artei în general.Ce mai rãmâne de spus?-As mai adãuga un ultim lucru.Nu existã un subiect înainte ca textul sã fie scris.Cu toate astea,dupã câteva pagini,o multime de subiecte sunt sugerate,unul câte unul,mai multe povesti si anecdote diferite se amestecã si interfereazã,precum porumbeii în zbor.Printre acei porumbei,unii sunt porumbei de postã,care poartã mai multe mesaje;odatã puse cap la cap,acele mesaje dizarmonice anuntã moartea unui anume gen de literaturã:acea literaturã care încã mai nutreste iluzia cã se poate revigora la nesfârsit./(Revista"Apostrof"Anul XX,nr.5,228,2009)
http://www.culturaneamt.ro/dumitru-t...zhl22ftcc Cyw