[mirodoni]

„Coborâm la prima” - regia Tedy Necula

Uneori e bine să știi câte ceva despre film, înainte de a intra în sala de cinema, ca să nu ai surprize. Mă refer la cele neplăcute. Dar este important și ce știi, din aceleași motive, adică surprizele neplăcute.
Pentru faptul că mă aștept la orice de la filmul românesc, nu citesc nimic înainte, nu simt nevoia. Dar, în acest caz, fără să vreau, am auzit pomenindu-se despre catastrofa de la Clubul Colectiv.

La ce poți să te aștepți de la film dacă în sinopsis scrie: „Un metrou se blochează între stații în dimineața de după incendiul din clubul Colectiv”?

Nu trebuie să ai prea multă imaginație. În vagoanele de metrou sunt oameni cu problemele lor personale, cu micile drame pe care le amplifică, pentru că sunt ale lor, cu reacții mai mult sau mai puțin controlate, într-un spațiu unde nu ai loc să-ntorci.
Ce puteau găsi ei la ieșirea din Metrou? Adevărata tragedie! Zeci de tineri arși de vii. Zeci de familii îndoliate. Zeci de mii de oameni revoltați care găsesc un singur vinovat: Guvernul. Nimeni nu mai are timp să constate că de fapt în club erau circa 350 de persoane, întru spațiu prevăzut pentru 80!

Dar în film nu se întâmplă nimic din toate acestea. Sau aproape nimic, doar câteva replici între pasageri, și acelea făcând parcă referire la un eveniment de mult petrecut. Afirmația din sinopsis a fost preluată și aruncată în spațiul public, cum de fapt s-a și intenționat. Așa ceva intră la „publicitate mincinoasă”, gen „La noi găsiți cele mai mici prețuri”, sau „Nu costă decât 999,99 lei”!

Filmul este regizat de Tedy Necula, după un scenariul scris de Alexandra Axinte. Acțiunea se petrece, într-adevăr, într-un vagon de metrou care staționează. Și staționează vreo 84 de minute, adică pe toată durata filmului, mai puțin câteva cadre de pe peron, la început și la sfârșit. Dar asta chiar nu ar fi o problemă, numai că personajele vorbesc între ele... în șoaptă. Pe tot parcursul filmului! Mai puțin la început, când nu spun nimic. Dacă filmul românesc are o problemă cu sonorul, apoi de data aceasta chiar că i s-a pus capac. Ar fi o soluție, dacă citește cine trebuie aceste rânduri, filmul să fie subtitrat în română. Nu este deloc o ironie!

Acestea fiind zise, cred că se poate intui cât de greu mi-a fost să rămân în sală, deși speram, adică am sperat până în ultimul moment, să fie ceva memorabil în film, la care eu să nu mă fi gândit, care să depășească nivelul acelor situații și personaje culese de prin alte filme și aduse forțat în același vagon de metrou, după o rețetă consacrată.

Și acel moment a venit, cel puțin în accepția realizatorilor. După cum e ușor de intuit, în vagon se găseau tot felul de personaje, ca-n viață, de la tineri la bătrâni, de la pușcăriași la gay, da la afaceriști la golani și drogați. Printre aceștia, era și un personaj dubios interpretat de Bebe Cotimanis. Identitatea lui se deconspiră abia în acel moment culminant, când, din bagaje, i se revarsă patrafirul. Era preot în civil! Toți călătorii rămân blocați, de parcă-l văzuseră pe Mengele!

Urmează o predică a preotului, pe care o ține pasagerilor blocați în metrou, în care vorbește cu năduf despre unitate și prejudecăți, despre înțelegere și comunicare între oameni, precum în metrou, cât și în viața de toate zilele. Adică fix ce ar fi trebuit să înțeleagă spectatorul singur, dar scenarista nu s-a putut baza pe asta și a plusat.

Acum, nu c-ar fi rău, sau că nu-i bine, dar reacția pasagerilor a fost ciudată. Îndeobște, în zilele noastre, oamenii au o atitudine cuviincioasă față de preoți, chiar și fără straie. Nu prea a fost în ordine pledoaria preotului, și mai ales tonul, de parcă între pasageri s-ar fi creat cine știe ce conflicte.

Dacă e să fim realiști, și dacă blocarea trenului n-ar fi fost o convenție, între pasageri s-ar fi ajuns la conflicte serioase, ținând cont de diversitatea de opinii și atitudine. Să vezi atuncea film!

Așa, filmul lui Tedy Necula rămâne la nivel de exercițiu didactic studențesc, apreciat de profesori, pentru că nici ei nu pot mai mult, susținut de prietenii realizatorilor și acceptat de o anumită categorie de spectatori.
Filmul nu este nociv, nu are vulgarități, elevii pot veni în grup cu diriginta, pentru că nu este nici prea tendențios. Chiar am văzut mulți tineri intrând în sală cu invitații sau probabil bilete cumpărate online, ceea ce înseamnă să s-au mobilizat pe internet. După reacția lor spontană din timpul proiecției, îmi dau seama că au înțeles multe replici pe care eu nu le-am auzit, dar după evoluția personajelor pot aprecia profunzimea sau superficialitatea acestor replici. Copilul a fost minunat, dar în viața reală lucrurile stau cu totul altfel.

Dar nu-i încurajez pe alți cineaști să folosească această rețetă, pentru că ar fi ca și cum i-aș împinge într-un bazin în care apa nu e suficient de adâncă. Au fost realizate multe astfel de filme, unele cu mult mai multă profunzime, în situații limită, când soarta tuturor depindea de fiecare, și erau nevoiți să renunțe la prejudecăți și la orgolii, să comunice între ei, sau să-și pună mintea la contribuție. Deocamdată, aici, trebuie să ne mulțumin că debutantul Tedy Necula nu a dat cu bâta-n baltă, iar interpretarea actoricească a fost „firească”:

PS: Abia când am vrut să postez am văzut că există deja un topic. Sper că nu deranjez.