|
* * *
La pas prin lunci mă duce calul,
Clintind oglinzi de apă clară;
Pe la copite saltă valul
Nori albi din cer de primăvară.
Cu pîclă rece și subțire
Pămîntul suflă desmorțit...
Zori, amăgiri și fericire,
Tot sufletul mi-ați înflorit!
Naintea mea și-n urmă cresc
Vedenii ca de chihlimbar,
În care-aș vrea să mă topesc
Cu sufletu-mi de o clipă doar!
(1862, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|