[ilustra.films]

Insa, cu toata harmalia din casa, ajungeam cumva sa imbratisez iar singuratatea. Dadusem peste cateva foi si printr-o revelatie necunoscuta nici acum mie, mi-am dat seama ca pot face case si cladiri din hartia care se modela usor. Nimic impresionant asta pana cand, intoarsa de la servici, mama a gasit holul plin de casute si cladiri, un oras intreg din hartie.
La scurt timp dupa acest eveniment, am realizat ca familia noastra detine si un bunic. Era inalt si purta palarie. Se uita la mine cu ochi blanzi dar se purta extrem de dur in general. Nimic nu ii era pe plac. Mama trebuia sa-i dea mereu explicatii. Nu imi placea de el dar ea ma ruga sa-l salut cand vine si sa spun la revedere. S-a uitat intr-o zi la casele mele din hartie si m-a intrebat de ce fac aceste case. Am ridicat din umeri, nestiind ce sa-i spun. Si-a pierdut instant interesul. M-am simtit atunci tradat. Am simtit pentru prima oara interesul fals pe care cineva il poate arata. Vroiam sa raman definitiv in aceasta stare dar la plecare, bunicul m-a mangaiat pe cap si mi-a spus sa continui sa fac casele. Pierdusem complet sentimentul de suparare. Mama nu m-a mai lasat insa sa distrug revistele si ziarele si cam tot ceea ce era facut din hartie, prin casa.