Cinemagia Forum - View Single Post

victor_homescu · 29 Sep 2018, 15:32

Azi noapte Iisus a intrat în celulă/O,ce înalt şi ce trist era Christ!/Luna a intrat după El în celulă/Şi-L făcea şi mai înalt şi mai trist,Radu Demetrescu Gyr (1905 -1975),poet, dramaturg,profesor universitar,comandant legionar al Olteniei,si-a trăit viaţa mai mult prin temniţe,sub trei regimuri politice,Carol al II-lea,Antonescu și cel comunist/Voi n-ati fost cu noi în celule/să stiti ce e viata de bezne/sub ghiare de fiara,cu guri nesatule/voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle/strivit de catuse la glezne/,condamnat la moarte,a fost eliberat,în 1963,după 16 ani de detentie,dintre care 8 executați în închisoarea Aiud,si reabilitat,în 2012,Tribunalul Bucuresti -

(Când portile sparge-se-or toate/si mortii vor prinde să urle/când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate/voi nu stiti ce-nseamna-nvierea din moarte/căci n-ati fost cu noi în celule)
&
- dispozitivul sentinței din 23 martie 1959-/(Aşa,ca să bei libertatea din ciuturi/şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane/si zarzării ei peste tine să-i scuturi/ridică-te, Gheorghe,ridică-te,Ioane!) -
„Tribunalul, în numele poporului hotărăşte: făcînd aplicarea articolului 211 Cod Penal, cu unanimitate de voturi condamnă pe Demetrescu Radu Gyr la moarte pentru crima de insurecţie armată prevăzută şi pedepsită de articolul 211 Cod Penal prin schimbarea calificării conform articolului 292 Cod Juridic Militar din crima de uneltire contra ordinei sociale prevăzută şi pedepsită de articolul 209 punct 1 Cod Penal. Făcand aplicarea articolului 193/1 alineatul 3 Cod Penal cu unanimitate de voturi îl condamnă la 20 de ani detenţiune grea pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare.Îl condamnă şi la 10 ani degradare civică conform articolului 58 Cod Penal şi,în baza articolului 25 punct 6 Cod Penal,i se confiscă în întregime averea personală.Conform articolului 101 Cod Penal se va executa pedeapsa cea mai grea,adică pedeapsa cu moartea,10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii
(...)
- Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/Nici ochii când în lacrimi ţi-s,/ Adevăratele înfrângeri/sunt renunţările la vis -
(...)
Azi noapte Iisus mi-a intrat in celula.
O,ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El,in celula
Si-L facea mai inalt si mai trist.Mainile Lui pareau crini pe morminte,
Ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
Argintandu-I pe maini vechi sparturi.Uimit am sarit de sub patura sura:
- De unde vii,Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
Si mi-a facut semn ca sa tac.S-a asezat langa mine pe rogojina:
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
Parca purtase lanturi candva.Oftand si-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
Lungeau pe zapada Lui, vargi.Parea celula munte, parea Capatana
Si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
Si-am adormit o mie de ani...Cand m-am desteptat din afunda genuna,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
Numai Iisus nu era nicairi...Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
Cu sulita lor m-au strapuns...- Unde esti, Doamne?Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui...
M-am pipait... si pe mainile mele,
Am gasit urmele cuielor Lui./
-poemul,IISUS ÎN CELULĂ
(...)
Ajung în curte,unde mă opresc.Eram în dreptul uşii,la ieşirea în curte,spre WC-ul secţiei.Arătam speriat şi destul de timid.În mijlocul curţii era WC-ul,prevăzut cu mai multe cabine.Deodată văd că se apropie de mine un om mai înalt, puţin adus de spate,cu ochelari pe un nas destul de mare,pe cap cu o bonetă vărgată şi cămaşă cu mâneci scurte. Zâmbind,întinde mâna dreaptă spre mine,mă ia după cap şi-mi spune:
- Hai, colega,cu mine la plimbare.Nu te speria,totul va fi bine. Şi eu am fost aşa la începutul bolii.
Mă strânse la pieptul lui şi plecarăm la plimbare.Eu mă pierdusem de tot.Mergând în dreapta lui, începuse să-mi vorbească.Mă încuraja sfătuindu-mă să fiu mai senin şi să iau lucrurile aşa cum sunt ele, bune şi rele.
- Să nu uiţi că noi trebuie să credem cu tărie că vom ieşi afară.Să-l avem pe Dumnezeu în noi tot timpul.
Strâns la pieptul lui,îi simţeam căldura corpului.Eram copleşit.O bucurie neîncercată pusese stăpânire pe mine.Îmi simţea timiditatea şi se străduia să mă liniştească. Uitasem de boală.Acum,parcă eram în al nouălea cer.Ca un copil trăiam sentimentul bucuriei. Ajunsesem la pieptul lui Radu Gyr. Parcă şi acum îi simt braţul drept petrecut după capul meu.
În plimbarea noastră, îmi prezenta o mulţime de colegi de suferinţă,ca: pe Relu Stratan, la care ţinea foarte mult, pe Alexandru Virgil Ioanid, pe Gheorghe Dutchievici,Traian Petrescu şi mulţi alţii, pe care eu nu-i mai ştiu.Aşa au trecut zilele la rând, când, la începutul fiecărei plimbări, mă lua după cap şi ne plimbam roată în jurul WC-ului.Mi se dezlegase şi mie limba.Aşa l-am întrebat odată:
- Domnule profesor,D-voastră tot îmi spuneţi “colega”,dar eu am fost un biet şi amărât de profesor începător, iar D-voastră poet şi profesor universitar.Sunt atât de mic şi prăpădit.
- Nu te necăji,că şi eu am fost odată tot aşa un biet profesor. D-ta eşti aici alături de mine în blestematul acesta de Aiud. Eşti egal cu mine.Asta s-o reţii şi nimic mai mult.
După această lămurire,duhurile noastre parcă s-au unit. Doamne,ce bine mă simţeam! Păşeam în rând cu Radu Gyr, deşi el era atât de mare, iar eu atât de mic.
Astăzi,când scriu aceste rânduri, mă întorc cu gândul şi sufletul la anii de zbucium ai lui Radu Gyr - 1961-1962 - când colonelul Crăciun,comandantul Aiudului,îi smulge declaraţia de retractare a tot ce-a scris.Acel zvâcnet de sfinţenie al lui în pornirile de iad ale Aiudului nu l-a făcut în faţa noastră, a celor care acum mai trăim, mai mic.Nu.El este pentru noi şi neamul nostru tot uriaşul de la Aiud.Reeducarea nu l-a putut desfiinţa. El a rămas tot Radu Gyr al neamului românesc, poetul pătimirii noastre.Într-o zi, plimbându-ne tot aşa,îl întreb:
- “D-le profesor, cum compuneţi poeziile, aşa fără hârtie şi creion?”
- Păi, uite cum! Stau în pat pe spate şi mă uit în plafon.Fiind alb,mi-l închipui hârtia mea.Acolo, în faţa ochilor,scriu versurile aşa cum vin ele din inspiraţie. Şi aşa,strofă cu strofă,până termin poezia.Când ies afară,la plimbare,îl iau pe unul dintre voi şi-i spun poezia făcută în cameră.Cel care m-ajută mai mult este Relu Stratan.El este biblioteca mea.El ştie toate poeziile mele de aici.Mai sunt şi alţii care le învaţă,cum este Gili Ioanid.Dacă se întâmplă să moară unul,să rămână altul care să le scoată afară.Imaginea lui Radu Gyr şi acum este vie în faţa ochilor.Copleşit,retrăiesc acele clipe fericite.I-am simţit din plin căldura sufletului său,bun şi drept.
Peste doi ani,în 1955,vara,aveam să mai aud de Radu Gyr,că se internase în salonul 5 al spitalului.Eu eram în salonul 10,salonul morţii, ţintuit la pat Radu Gyr era într-o stare gravă de boală.De sus i-am trimis o pijama pentru dormit.Nu avea nici haine.Ca un sfânt răbda şi se ruga lui Dumnezeu să-l ajute.
În Aiud, Radu Gyr l-a adus pe Iisus în celulă.L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci, spre îndumnezeirea omului.Radu Gyr este poetul pătimirii noastre,a neamului românesc.Nu cred că a fost vreun scriitor care să cunoască o mai mare satisfacție și mulțumire sufletească și un adânc respect pentru opera lui,ca Radu Gyr.Am avut fericirea să stau cu el mult timp.Simt și azi cum,strângându-mă la pieptul lui, cu căldura sufletească de părinte,mă copleșea,mă fascina.El era patriarhul nostru și comandantul nostru,al Aiudului întreg.Din gura lui am cules laude și îndemn la rezistență.Îl păstrez în minte și-n suflet pâna la moarte.
(Atanasie Berzescu - Lacrimi și sânge. Rezistența anticomunistă armată din munții Banatului, Ed. Marineasa, Timișoara 1999)
(...)
Ne vom întoarce într-o zi,Ne vom întoarce neapărat.Vor fi apusuri aurii,Cum au mai fost când am plecat.Ne vom întoarce neapărat,Cum apele se-ntorc din nori Sau cum se-ntoarce, tremurat, Pierdutul cântec,pe viori.Ne vom întoarce într-o zi...Şi cei de azi cu paşii grei Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi Cum vom pătrunde-ncet în ei.Ne vom întoarce ca un fum, Uşori,ţinându-ne de mâni,Toti cei de ieri în cei de-acum, Cum trec fântânile-n fântâni.Cei vechi ne-om strecura,tiptil,în toate dragostele noi şi-n cântecul pe care şi-l Vor spune alţii, după noi.Ȋn zâmbetul ce va miji Şi-n orice geamăt viitor,Tot noi vom sta,tot noi vom fi,Ca o sămânţă-n taina lor.Noi,cei pierduţi,re-ntorşi din zări,Cu vechiul nostru duh fecund,Ne-napoiem şi-n disperări,Şi-n răni ce-n piepturi se ascund.Şi-n lacrimi ori în mângâieri,Tot noi vom curge,zi de zi,în tot ce mâine,ca şi ieri,Va sângera sau va iubi.
(Ne vom întoarce într-o zi)

29 Sep 2018, 15:32	#507
victor_homescu Guru Join Date: Dec 2016 Posts: 635	Azi noapte Iisus a intrat în celulă/O,ce înalt şi ce trist era Christ!/Luna a intrat după El în celulă/Şi-L făcea şi mai înalt şi mai trist,Radu Demetrescu Gyr (1905 -1975),poet, dramaturg,profesor universitar,comandant legionar al Olteniei,si-a trăit viaţa mai mult prin temniţe,sub trei regimuri politice,Carol al II-lea,Antonescu și cel comunist/Voi n-ati fost cu noi în celule/să stiti ce e viata de bezne/sub ghiare de fiara,cu guri nesatule/voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle/strivit de catuse la glezne/,condamnat la moarte,a fost eliberat,în 1963,după 16 ani de detentie,dintre care 8 executați în închisoarea Aiud,si reabilitat,în 2012,Tribunalul Bucuresti - (Când portile sparge-se-or toate/si mortii vor prinde să urle/când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate/voi nu stiti ce-nseamna-nvierea din moarte/căci n-ati fost cu noi în celule) & - dispozitivul sentinței din 23 martie 1959-/(Aşa,ca să bei libertatea din ciuturi/şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane/si zarzării ei peste tine să-i scuturi/ridică-te, Gheorghe,ridică-te,Ioane!) - „Tribunalul, în numele poporului hotărăşte: făcînd aplicarea articolului 211 Cod Penal, cu unanimitate de voturi condamnă pe Demetrescu Radu Gyr la moarte pentru crima de insurecţie armată prevăzută şi pedepsită de articolul 211 Cod Penal prin schimbarea calificării conform articolului 292 Cod Juridic Militar din crima de uneltire contra ordinei sociale prevăzută şi pedepsită de articolul 209 punct 1 Cod Penal. Făcand aplicarea articolului 193/1 alineatul 3 Cod Penal cu unanimitate de voturi îl condamnă la 20 de ani detenţiune grea pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare.Îl condamnă şi la 10 ani degradare civică conform articolului 58 Cod Penal şi,în baza articolului 25 punct 6 Cod Penal,i se confiscă în întregime averea personală.Conform articolului 101 Cod Penal se va executa pedeapsa cea mai grea,adică pedeapsa cu moartea,10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii (...) - Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/Nici ochii când în lacrimi ţi-s,/ Adevăratele înfrângeri/sunt renunţările la vis - (...) Azi noapte Iisus mi-a intrat in celula. O,ce trist si ce-nalt parea Crist ! Luna venea dupa El,in celula Si-L facea mai inalt si mai trist.Mainile Lui pareau crini pe morminte, Ochii adanci ca niste paduri. Luna-L batea cu argint pe vestminte Argintandu-I pe maini vechi sparturi.Uimit am sarit de sub patura sura: - De unde vii,Doamne, din ce veac ? Iisus a dus lin un deget la gura Si mi-a facut semn ca sa tac.S-a asezat langa mine pe rogojina: - Pune-mi pe rani mana ta ! Pe glezne-avea urme de cuie si rugina Parca purtase lanturi candva.Oftand si-a intins truditele oase Pe rogojina mea cu libarci. Luna lumina, dar zabrelele groase Lungeau pe zapada Lui, vargi.Parea celula munte, parea Capatana Si misunau paduchi si guzgani. Am simtit cum imi cade capul pe mana Si-am adormit o mie de ani...Cand m-am desteptat din afunda genuna, Miroseau paiele a trandafiri. Eram in celula si era luna, Numai Iisus nu era nicairi...Am intins bratele, nimeni, tacere. Am intrebat zidul: nici un raspuns ! Doar razele reci, ascutite-n unghere, Cu sulita lor m-au strapuns...- Unde esti, Doamne?Am urlat la zabrele. Din luna venea fum de catui... M-am pipait... si pe mainile mele, Am gasit urmele cuielor Lui./ -poemul,IISUS ÎN CELULĂ (...) Ajung în curte,unde mă opresc.Eram în dreptul uşii,la ieşirea în curte,spre WC-ul secţiei.Arătam speriat şi destul de timid.În mijlocul curţii era WC-ul,prevăzut cu mai multe cabine.Deodată văd că se apropie de mine un om mai înalt, puţin adus de spate,cu ochelari pe un nas destul de mare,pe cap cu o bonetă vărgată şi cămaşă cu mâneci scurte. Zâmbind,întinde mâna dreaptă spre mine,mă ia după cap şi-mi spune: - Hai, colega,cu mine la plimbare.Nu te speria,totul va fi bine. Şi eu am fost aşa la începutul bolii. Mă strânse la pieptul lui şi plecarăm la plimbare.Eu mă pierdusem de tot.Mergând în dreapta lui, începuse să-mi vorbească.Mă încuraja sfătuindu-mă să fiu mai senin şi să iau lucrurile aşa cum sunt ele, bune şi rele. - Să nu uiţi că noi trebuie să credem cu tărie că vom ieşi afară.Să-l avem pe Dumnezeu în noi tot timpul. Strâns la pieptul lui,îi simţeam căldura corpului.Eram copleşit.O bucurie neîncercată pusese stăpânire pe mine.Îmi simţea timiditatea şi se străduia să mă liniştească. Uitasem de boală.Acum,parcă eram în al nouălea cer.Ca un copil trăiam sentimentul bucuriei. Ajunsesem la pieptul lui Radu Gyr. Parcă şi acum îi simt braţul drept petrecut după capul meu. În plimbarea noastră, îmi prezenta o mulţime de colegi de suferinţă,ca: pe Relu Stratan, la care ţinea foarte mult, pe Alexandru Virgil Ioanid, pe Gheorghe Dutchievici,Traian Petrescu şi mulţi alţii, pe care eu nu-i mai ştiu.Aşa au trecut zilele la rând, când, la începutul fiecărei plimbări, mă lua după cap şi ne plimbam roată în jurul WC-ului.Mi se dezlegase şi mie limba.Aşa l-am întrebat odată: - Domnule profesor,D-voastră tot îmi spuneţi “colega”,dar eu am fost un biet şi amărât de profesor începător, iar D-voastră poet şi profesor universitar.Sunt atât de mic şi prăpădit. - Nu te necăji,că şi eu am fost odată tot aşa un biet profesor. D-ta eşti aici alături de mine în blestematul acesta de Aiud. Eşti egal cu mine.Asta s-o reţii şi nimic mai mult. După această lămurire,duhurile noastre parcă s-au unit. Doamne,ce bine mă simţeam! Păşeam în rând cu Radu Gyr, deşi el era atât de mare, iar eu atât de mic. Astăzi,când scriu aceste rânduri, mă întorc cu gândul şi sufletul la anii de zbucium ai lui Radu Gyr - 1961-1962 - când colonelul Crăciun,comandantul Aiudului,îi smulge declaraţia de retractare a tot ce-a scris.Acel zvâcnet de sfinţenie al lui în pornirile de iad ale Aiudului nu l-a făcut în faţa noastră, a celor care acum mai trăim, mai mic.Nu.El este pentru noi şi neamul nostru tot uriaşul de la Aiud.Reeducarea nu l-a putut desfiinţa. El a rămas tot Radu Gyr al neamului românesc, poetul pătimirii noastre.Într-o zi, plimbându-ne tot aşa,îl întreb: - “D-le profesor, cum compuneţi poeziile, aşa fără hârtie şi creion?” - Păi, uite cum! Stau în pat pe spate şi mă uit în plafon.Fiind alb,mi-l închipui hârtia mea.Acolo, în faţa ochilor,scriu versurile aşa cum vin ele din inspiraţie. Şi aşa,strofă cu strofă,până termin poezia.Când ies afară,la plimbare,îl iau pe unul dintre voi şi-i spun poezia făcută în cameră.Cel care m-ajută mai mult este Relu Stratan.El este biblioteca mea.El ştie toate poeziile mele de aici.Mai sunt şi alţii care le învaţă,cum este Gili Ioanid.Dacă se întâmplă să moară unul,să rămână altul care să le scoată afară.Imaginea lui Radu Gyr şi acum este vie în faţa ochilor.Copleşit,retrăiesc acele clipe fericite.I-am simţit din plin căldura sufletului său,bun şi drept. Peste doi ani,în 1955,vara,aveam să mai aud de Radu Gyr,că se internase în salonul 5 al spitalului.Eu eram în salonul 10,salonul morţii, ţintuit la pat Radu Gyr era într-o stare gravă de boală.De sus i-am trimis o pijama pentru dormit.Nu avea nici haine.Ca un sfânt răbda şi se ruga lui Dumnezeu să-l ajute. În Aiud, Radu Gyr l-a adus pe Iisus în celulă.L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci, spre îndumnezeirea omului.Radu Gyr este poetul pătimirii noastre,a neamului românesc.Nu cred că a fost vreun scriitor care să cunoască o mai mare satisfacție și mulțumire sufletească și un adânc respect pentru opera lui,ca Radu Gyr.Am avut fericirea să stau cu el mult timp.Simt și azi cum,strângându-mă la pieptul lui, cu căldura sufletească de părinte,mă copleșea,mă fascina.El era patriarhul nostru și comandantul nostru,al Aiudului întreg.Din gura lui am cules laude și îndemn la rezistență.Îl păstrez în minte și-n suflet pâna la moarte. (Atanasie Berzescu - Lacrimi și sânge. Rezistența anticomunistă armată din munții Banatului, Ed. Marineasa, Timișoara 1999) (...) Ne vom întoarce într-o zi,Ne vom întoarce neapărat.Vor fi apusuri aurii,Cum au mai fost când am plecat.Ne vom întoarce neapărat,Cum apele se-ntorc din nori Sau cum se-ntoarce, tremurat, Pierdutul cântec,pe viori.Ne vom întoarce într-o zi...Şi cei de azi cu paşii grei Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi Cum vom pătrunde-ncet în ei.Ne vom întoarce ca un fum, Uşori,ţinându-ne de mâni,Toti cei de ieri în cei de-acum, Cum trec fântânile-n fântâni.Cei vechi ne-om strecura,tiptil,în toate dragostele noi şi-n cântecul pe care şi-l Vor spune alţii, după noi.Ȋn zâmbetul ce va miji Şi-n orice geamăt viitor,Tot noi vom sta,tot noi vom fi,Ca o sămânţă-n taina lor.Noi,cei pierduţi,re-ntorşi din zări,Cu vechiul nostru duh fecund,Ne-napoiem şi-n disperări,Şi-n răni ce-n piepturi se ascund.Şi-n lacrimi ori în mângâieri,Tot noi vom curge,zi de zi,în tot ce mâine,ca şi ieri,Va sângera sau va iubi. (Ne vom întoarce într-o zi)