[victor_homescu]

,Italo Calvino (1923– 1985) si doua carti,care obliga la citire şi recitire,Daca Intr-o noapte de Iarna un calator (Se una notte d'inverno un viaggiatore),1979/ Acesta este un roman despre placerea de a citi romane; protagonistul este Cititorul, care începe de zece ori sa citeasca alta carte, pe care,în urma a diferite vicisitudini, nu reuseste sa o termine -
În felul acesta, n-am facut altceva decât sa acumulez trecuturi peste trecuturi în urma mea, sa multiplic aceste trecuturi, iar daca o singura viata mi se parea prea densa, ramificata si încurcata ca s-o port cu mine, închipuiti-va atâtea vieti, fiecare cu trecutul ei si trecuturile celorlalte vieti, care continuau sa se înnoade unele de altele.
Concluzia la care duc toate povestile e ca viata pe care o traiesti e una si numai una, uniforma si compacta ca o cuvertura întarita, la care nu se pot separa firele din care e tesuta.Casa ta, fiind spatiul unde citesti, ne poate spune care e locul pe care-l au cartile în viata ta, daca sunt o pavaza pe care ti-o pui înainte pentru a tine la distanta lumea din afara, un vis în care te cufunzi ca într-un drog, ori puntile aruncate spre exterior, spre lumea ce te intereseaza atât de mult, încât vrei s-o multiplici si sa-i extinzi dimensiunile prin carti. Actul sexual si lectura se aseamana cel mai mult prin faptul ca în ele se deschid timpi si spatii diferite de timpul si spatiul ce pot fi masurate.Uneori ma gândesc la materia cartii pe care o voi scrie ca ceva existent deja gânduri deja gândite, dialgouri deja pronuntate, povesti deja întâmplate, locuri si ambiante vazute;cartea n-ar trebui sa fie altceva decât echivalentul lumii nescrise, traduse în scriitura. Alteori, însa, mi s pare ca între cartea ce trebuie scrisa si lucrurile existente se poate stabili numai un fel de complementaritate:cartea ar trebui sa fie echivalentul scris al lumii nescrise, materii ei ar trebui sa fie ceva ce nu exista si nici nu poate exista decât în clipa când va fi scris ceea ce exista simte în mod obscur golul propriei nedesavârsiri.A citi înseamna a de dezbara de orice intentie deliberata, gata sa surprinzi o voce, auzita când te astepti mai putin, o voce venind nu se stie de unde, de undeva de dincolo de carte, de dincolo de autor, de dincolo de conventiile scrierii; din nespus, din ceea ce lumea nu a spus înca despre sine si nu are înca vorbele cu care sa le spuna.
Obiectul lecturii, aflat în centrul cartii mele, nu este atât «literalul», cât «romanescul», adica o procedura literara determinata – proprie narativei populare si de consum, dar adoptata în diferite moduri de literatura culta – procedura bazata în primul rând pe capacitatea de a concentra atentia asupra unei intrigi În romanul «romanesc», întreruperea este o trauma.Am folosit întreruperea intrigii ca motiv structural al cartii mele în acest sens precis si circumscris”
(...)
Tocmai te pregatesti sa începi noul roman Daca într-o noapte de iarna un calator de Italo Calvino. Relaxeaza-te. Concentreaza-te. Îndeparteaza de tine orice alt gînd …Spune imediat celorlalti: nu vreau sa ma uit la televizor! … Citesc! nu vreau sa fiu deranjat !”!Cititor si Cititoare, acum sunteti sot si sotie. Un pat dublu, mare, e locul lecturilor voastre paralele. Ludmila îsi închide cartea, stinge lumina, îsi lasa capul pe perna, spune : Stinge si tu lumina. Nu esti obosit de atîta citit ? Iar tu : Înca o clipa. Aproape am terminat Daca într-o noapte de iarna un calator de Italo Calvino.
(...)
Câta vreme stiu ca pe lume exista cineva care face scamatorii numai de dragul scamatoriilor, câta vreme stiu ca exista o femeie care iubeste lectura pentru lectura, ma pot convinge ca lumea continua.Daca într-o noapte de iarna un calator, în afara localitatii Malbork,itindu-se de pe coasta abrupta, fara a se teme de vant si de ameteala, priveste în jos unde umbrele se-ndesesc, într-o retea de linii ce se leaga, într-o retea de linii ce se intersecteaza, pe covorul de frunze luminate de luna, în jurul unei gropi goale, ce poveste îsi asteapta finalul?
(Editura Polirom,2006,traducere Anca Giurescu)
(...)
Orasele Invizibile(Le citta invisibili),1972,/Pentru a vedea un oras,nu e suficient sa tii ochii deschisi.Mai intai trebuie sa scapi de tot ceea ce te impiedica sa-l vezi,toate imaginile mostenite si ideile preconcepute.
Mergi zile întregi printre copaci si pietre. Arareori ochiul poposeste asupra unui lucru, si asta atunci când l-a recunoscut ca semn al unui alt lucru: o urmã pe nisip indicã trecerea tigrului,o bãltoacã anuntã un suvoi de apã, floarea de hibiscus, sfârsitul iernii. Tot restul e mut si intersantajabil; copacii si pietrele sunt numai ceea ce sunt.În cele din urmã, cãlãtoria te duce la Tamara.Te adâncesti înlãuntrul ei, pe strãzi împânzite de însemne care ies din ziduri.Ochiul nu vede lucruri, ci figuri de lucruri care semnificã alte lucruri: clestele aratã casa felcerului; pocalul, taverna; halebardele,corpul de gardã; cumpãna, precupeata.Statui si scuturi reprezintã lei delfini turnuri stele: semn cã ceva – cine stie ce – are drept semn un leu un delfin un turn o stea. Alte semnale anuntã ce e interzis într-un loc – sã intri pe stradã cu cãruta, sã urinezi în spatele chioscului, sã pescuiesti cu trestia de pe pod –si ce e permis – sã adãpi zebrele, sã joci popice, sã arzi cadavrele rudelor. Din poarta templelor se vãd statuile zeilor, înfãtisati fiecare cu atributele lui: cornul abundenrei, clepsidra, meduza,prin care credinciosul îi poate recunoaste, ca sã le adreseze rugãciunile potrivite. Dacã o clãdire nu poartã niciun însemn sau nicio figurã, însãsi forma si locul pe care le ocupã în alcãtuirea cetãtii sunt de ajuns ca sã-i indice rolul: resedinta regalã, închisoarea,monetãria, scoala pitagoreicã, bordelul. Pânã si mãrfurile pe care le etaleazã negustorii pe tarabe au valoare nu prin ele însele, ci ca semne ale altor lucruri: banda brodatã pentru frunte înseamnã elegantã; lectica auritã, putere; volumele lui Averroes,întelepciune; bijuteria pentru gleznã, voluptate. Privirea parcurge strãzile ca pe niste pagini scrise: orasul îti spune tot ce trebuie sã gândesti, te face sã-i repeti discursul si, în timp ce crezi cã vizitezi Tamara, nu faci altceva decât sã înregistrezi numele cu care ea se defineste pe sine si toate pãrtile sale.Cum este cu adevãrat orasul sub acest gros învelis de semne,ce contine sau ce ascunde – pleci din Tamara fãrã sã fi aflat.Afarã pãmântul se întinde, gol, pânã la orizont, se deschide cerul pe care aleargã norii. În forma pe care întâmplarea si vântul o dau norilor, esti dornic de-acum sã recunosti figuri: o corabie, o mânã, un elefant...
(...)
Feriti-va sa le spuneti ca, uneori, orase diferite se succed pe aceeasi intindere de pamant si sub acelasi nume, se nasc si mor fara sa le fi cunoscut, fara sa fi putut comunica. Cateodata, pana si numele locuitorilor raman aceleasi, si tonul vocilor, chiar si trasaturile fetelor; dar zeii care locuiesc dedesuptul numelor si deasupra locurilor au plecat fara sa spuna un cuvant si in locul lor s-au cuibarit zei straini. Zadarnic este sa te intrebi daca acestia sunt mai buni sau mai rai decat cei vechi, fiinca nu exista niciun raport intre ei, dupa cum vechile carti postale nu arata Maurilla asa cum era, ci un alt oras care, intamplator, se numea Maurilia, la fel ca acesta.
&
Dupã trei zile, mergând cãtre miazãzi, ajungi la Anastasia,cea scãldatã de canale concentrice si cutreieratã de vânturile din miazãnoapte S-ar cuveni sã însirui mãrfurile care se cumpãrã aici pe nimica toatã: agat onix crisopraz si alte varietãti de calcedoniu;sã laud carnea de fazan auriu, care aici se gãteste la flacãrã de lemn de cires uscat si se presarã cu mult maghiran; sã vorbescdespre femeile pe care le-am vãzut scãldându-se în bazinul unei grãdini si care câteodatã,se spune, îl invitã pe cãlãtor sã se dezbrace alãturi de ele si sã le fugãreascã prin apã. Dar cu aceste vorbe nu ti-as dezvãlui adevãrata esentã a orasului: pentru cã, în timp ce descrierea Anastasiei nu face decât sã-ti trezeascã dorintele una câte una, ca sã te oblige sã le înãbusi, celui care se aflã într-o dimineatã în mijlocul Anastasiei dorintele i se trezesc toate deodatã si-l împresoarã. Orasul îti apare ca un tot în care nicio dorintã nu se pierde si din care si tu faci parte,iar cum el se bucurã de toate cele de care tu nu te bucuri, tie nu-ti rãmâne decât sã locuiesti dorinta asta si sã te multumesti cu-atât. O asemenea putere, consideratã când malignã, când benignã, are Anastasia, oras amãgitor:dacã, timp de opt ore pe zi, tu muncesti ca tãietor de agat onix crisopraz, truda ta, care dã formã dorintei, de la dorintã îsi ia forma, iar tu crezi cã te bucuri de toatã Anastasia, când de fapt nu esti decât sclavul ei.
(Orașele invizibile,Editura ALL,2011,traducere de Oana Bosca-Malin)