|
Ochii
Azuri şi bruni, lucind fierbinte,
vedeau lumina-n zori adîncă;
azi dorm prin funduri de morminte,
şi soarele răsare încă.
Plăceri mai dulci decît acele
de zi cu zi în nopţi avură.
Şi-acum lucesc pe boltă stele,
şi ochii umbrele-i umplură.
Nu, nu-s orfane de privire
orbitele, nu e posibil!
S-or fi sucit spre altă fire,
spre ce se cheamă invizibil,
şi precum aştrii ce coboară
se mută-n alte constelaţii,
nu cred că ochii pot să moară,
pot doar să doarmă-n alte spaţii.
Azuri şi bruni, lucind 'nainte,
deschişi spre bolta cea adîncă,
frumoşii ochi de prin morminte
privesc spre noi şi-ntreabă încă.
Sully Prudhomme, primul câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură, conferit de Academia Suedeză
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|