|
* * *
Grădina ta văzut-am iară.
Cărări știute-am străbătut
Pe unde-n altă primăvară
Noi rătăcit-am și-am tăcut.
Vai biata-mi inimă tînjea
De teamă și nădejde plină,
Ci frunza crudă nu putea
Să pună stavilă-n lumină.
Acum, sub ram și umbra-i deasă,
Și-n ierburi, fum de mirodenii...
Iar ce mîhnire grea se lasă
Din vegetalele muțenii!
Privighetori, uitînd de sine,
Își cearcă rar vrăjitul flaut.
Sub verzi boltiri de pace pline
Eu în deșert colind și caut.
(1857, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|