|
* * *
În codri din ținut străin
De-al oamenilor chef abraș,
Ca-n vis, chemat eu sînt să vin
La primitorul tău sălaș.
Tu, sub sălbatecul parfum
Al codrilor și blîndei sări,
Răsai în capătul de drum
Plutind pe șubredele scări.
În clipă limpede și rece,
Tu, roșă, mîinile îmi iei,
Pe cînd, prelung și moale, trece
Zefir tîrziu prin crengi de tei.
(1856, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|